ZF: Un miliard de euro pe an, „costul“ cu zilele libere ale angajaţilor. Economia pierde anual peste un miliard de euro pe an din zilele libere acordate celor 4,3 milioane de angajaţi, aceasta fiind valoarea costurilor pe care le au angajatorii cu cele 9 zile libere de săbătoare legală acordate angajaţilor în timpul săptămânii, arată un calcul al ZF pe baza datelor de la Institutul de Statistică. Costul mediu total al unei companii din România cu un angajat este de circa 27 de euro pe zi, iar angajaţii îşi primesc salariul şi în zilele libere legale.
Capital: Cum a reuşit Rockefeller să vândă în România 100 de apartamente nefinalizate. Renumitul grup financiar american Rockefeller, alături de partenerul său local RPF Development – tot cu capital american, a vândut în ultimul an 102 apartamente într-un proiect rezidenţial a cărui primă etapă s-a finalizat de curând. Reţeta constă în locuinţe care pot fi uşor de revândut.
Gândul: Cât valorează un cunoscut brand românesc scos la vânzare de stat. Unul dintre cele mai vechi şi populare branduri româneşti, PLAFAR, se zbate de mai bine de şase ani să trăiască. A intrat în insolvenţă, şi-a pierdut patrimoniul, iar acum îşi aşteaptă salvarea de la stat. Care stat se chinuie, pentru a treia oară, să privatizeze compania evaluată, la finele anului 2012, la 1,1 milioane de euro. „Este atractivă”, susţine Remus Borza, administrator judiciar Plafar, în vreme ce directorul general al firmei, Florian SImion promite că Plafar va încheia anul pe profit.
Capital: Orange se pregăteşte să intre pe piaţa de televiziune prin satelit. Orange, cel mai mare operator de telefonie mobilă din ţara noastră, va lansa în acest an servicii de televiziune prin satelit, intrând astfel în concurenţă cu operatori precum RCS&RDS, UPC şi Romtelecom, conform surselor Capital. Orange România, operatorul telecom care are nu mai puţin de 10.214.262 de clienţi, caută în prezent companii care oferă servicii de instalare echipamente de tip DTH, compania urmând să lanseze anul acesta servicii de televiziune prin satelit.
ZF: Stroe, Dacia: Daimler va atrage şi alţi investitori. Investiţia de 300 mil. euro la Sebeş a concernului german Daimler în producţia de cutii de viteze pentru automobilele Mercedes-Benz va atrage noi investiţii pe piaţa locală, în special în componente tot mai avansate.