5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 27.05.2013
ZF: Săptămâni decisive pentru Cupru Min şi Oltchim. Statul va accepta orice metodă prevăzută de lege pentru atragerea de investiţii la producătorul de cupru Cupru Min Abrud – a cărui privatizare a eşuat în guvernul Ungureanu – şi aşteaptă de la eventualii investitori interesaţi să transmită scrisori de interes până în 10 iunie. Totodată, în această săptămână va fi publicat un anunţ prealabil de ofertă pentru Oltchim – a cărui privatizare a eşuat în guvernul Ponta 1 – iar ministrul economiei Varujan Vosganian îi va prezenta premierului un plan care vizează găsirea unei finanţări de 25 mil. euro, care să permită plata utilităţilor şi achiziţia de materie primă suplimentară pentru companie.
Capital: Ce se ascunde în spatele privatizării ratate a CFR Marfă. Există indicii că doi dintre cei trei participanți la licitație ar fi conspirat pentru a pune mâna pe cel mai important jucător de pe piața transportului feroviar de marfă. Până la termenul-limită din 8 mai, Ministerul Transporturilor primise trei oferte de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni la CFR Marfă. Se arătaseră interesați americanii de la OmniTrax, românii de la Grup Feroviar Român (GFR) și asocierea formată din compania autohtonă Transferoviar Grup (TFG) și cea austriacă Donau-Finanz GmbH & Co KG. GFR este controlat de Gruia Stroica și de Vasile Didilă (conform unor informații publice, cei doi ar fi frați vitregi), în timp ce Transferoviar Grup este deținut de omul de afaceri Călin Mitică.
ZF: Octavian Radu aşteaptă oferte pentru lanţul Diverta. Omul de afaceri Octavian Radu, proprietarul grupului de firme Radu Holding, spune că are o înţelegere cu un investitor pentru vânzarea lanţului de librării Diverta, dar că „uşa este încă deschisă“, astfel că mai aşteaptă oferte. O tranzacţie cu lanţul de librării, una dintre ultimele afaceri care se mai află în portofoliul antreprenorului, ar putea fi realizată cel mai devreme în toamna acestui an.
România, te iubesc: Romania, marea defrisare 2. Istoria complicata a mostenirii boierului Mateescu si lupta pentru padurea de zeci de milioane de euro. Castelul de la Gheghie a apartinu boierului Gheorghe Mateescu. Apare si intr-o poza, in fata castelului, impreuna cu sotia. Un om care la inceputul anilor 1900 se ocupa cu afaceri cu petrol si paduri. Averea sa este mostenita de fiul sau Alexandru Mateescu.
HotNews.ro: INTERVIU Sorin Ducaru, romanul cu cea mai inalta pozitie in NATO: In 2014, deciziile privind functiile de varf din NATO si UE se vor lua in stransa corelare. Abordarea tactica vizeaza un proces discret, subtil, nu este una sonora de tipul campaniei electorale. Diplomatul Sorin Ducaru a cistigat concursul pentru sefia uneia dintre cele 7 divizii ale NATO, devenind astfel romanul care ocupa cea mai inalta functie in alianta nord-atlantica. Sorin Ducaru, actual ambasador al Romaniei la NATO, vorbeste intr-un interviu pentru HotNews.ro despre viitoarele sale responsabilitati si importanta contracararii atacurilor cibernetice.