5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 27.08.2012

Economica.net
27 08. 2012
ziare_3_10774100_07040400_36872500

ZF: Ford România a accelerat de la 50 la 200 de maşini pe zi. Cadenţa zilnică de producţie a uzinei de la Craiova a Ford România a accelerat în această lună de la 50 de maşini pe zi în iulie la 200 de unităţi pe zi în august, pentru ca luna viitoare să ajungă la nivelul de 500 de maşini pe zi, spune Karsten Foese, manager body&engineering, unul dintre cei peste 100 de ingineri care au făcut timp de aproape şase luni „naveta” cu avionul în fiecare săptămână de la Köln din Germania la Craiova.

EVZ: Unde va fi economia României în 2020. Comisia Europeană recomandă sprijinirea de către stat a industriei producătoare şi a sectoarelor energo-intensive. România de acum nu e cu mult diferită de cea din urmă cu 10 ani, după cum o arată rezultatele preliminare ale recensământului. Cea de peste 10 ani ar putea să arate însă cu totul altfel, dacă ţara noastră va ţine cont de direcţia recomandată dinspre Uniunea Europeană.

Capital: Sebastian Ghiţă, mogulul care stă pe un munte de bani. Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, cel care a pus bazele grupului Asesoft alături de colegul său de liceu, Iulian Stanciu, şi-a vândut toate acţiunile de la toate companiile pe care le deţinea, mai puţin cele de la România TV.

Adevărul: Alarmă de gradul zero: uscăciunea a ajuns la un metru în pământ, dublul adâncimii arabile. În culturile neirigate, pe adâncimea de sol 100 cm se înregistrează deficite ridicate de umiditate (secetă pedologică puternică şi extremă) pe majoritatea suprafeţelor agricole, cu excepţia unor areale restrânse din nord-estul şi centrul teritoriului, arată raportările oficiale. Menţionăm că adâncimea arabilă este de 20-50 cm. Potrivit prognozei agro-meteo, în această săptămână va predomina o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, chiar caniculară, în aproape toată ţara. De asemenea, spre sfârşitul perioadei se va produce o răcire în evoluţia regimului termic, acesta devenind normal în cea mai mare parte a teritoriului agricol.