5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 28.05.2015

Economica.net
28 05. 2015
ziar_47876543_35449500

Antibiotice Iaşi caută investitori pentru a ridica două fabrici de 40 de milioane de euro – ZF. Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (simbol bursier ATB), controlat de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, doreşte să mai construiască două linii de producţie, printr-o investiţie totală de 40 milioane de euro care ar putea fi susţinută prin atragerea în acţionariat a unui investitor strategic.

Turkish Airlines, cu ochii pe TAROM – DIGI24. Una din cele mai importante companii aeriene din lume, Turkish Airlines, se arată interesată de TAROM. O cooperare comercială e prevăzută cel puţin într-o primă fază: Turkish şi TAROM ar urma să opereze cursele pe mai multe destinaţii în comun, vor avea o înţelegere şi în privinţa costului biletelor, a precizat directorul companiei româneşti, pentru Digi24. Potrivit unor surse, compania turcă ar fi interesată şi de preluarea unui pachet de acţiuni.

Săptămâna viitoare se va semna acordul de vânzare a 25% din Polisano – Capital. Daniela şi Loredana Vonica, moştenitoarele imperiului farmaceutic Polisano din Sibiu, vor semna miercurea viitoare o scrisoare de intenţie cu un fond de investiţii străin interesat să plătească 30 mil. euro pentru 25% dintr-o companie care va îngloba doar afacerile din domeniul medical ale grupului.

Ce planuri are Alcatel-Lucent la Timisoara, intr-un moment crucial din istoria companiei – Hotnews. Furnizorul de echipamente telecom Alcatel-Lucent isi va mari efectivele cu 100 de persoane in acest an, urmand sa depaseasca 1.500 de angajati, au spus reprezentantii companiei, intr-un eveniment de presa la Timisoara. In aprilie s-a anuntat faptul ca Nokia va prelua Alcatel-Lucent, efectele tranzactiei fiind inca greu de estimat deoarece a trecut prea putin timp de la anunt. Totusi, seful Alcatel-Lucent Romania spune ca cele doua grupuri au activitati complementare, astfel ca nu se intrevad reduceri de personal.

România (din) statistică: fond forestier în creștere, masă lemnoasă în scădere – adevărul financiar.

Electrica: Companiile integrate vertical trec printr-o transformare. Cei mici stau pe margine şi se uită. Diferenţa este că noi avem şi banii – ZF. Una dintre posibilităţile analizate de Electrica ar fi o pre­luare în Republica Moldova, dar contextul regional incert frânează apetitul companiei. Ioan Roşca, directorul general al Electrica, cea mai mare companie de distribuţie şi furnizare a energiei din România, cu un portofoliu de clienţi de peste 3,6 milioane de consumatori, spune că oportunităţi vor mai apărea în piaţă în contextul în care marii jucători integraţi vertical trec prin transformări.