Capital: Cum se îngroapă un an agricol bun. După un an cu recolte mai mari ca în trecut, nici fermierii nu îşi freacă mâinile calculând profituri de excepţie, şi nici consumatorii nu simt că scăderea abruptă a preţurilor a ajuns până la ei. Care sunt cauzele? Anul agricol bun a adus în România mai multe scandaluri decât veşti bune, scoţând la iveală distorsiuni grave în funcţionarea pieţelor, de care autorităţile sunt vinovate în mare parte. Într-un an în care ministrul agriculturii a anunţat o creştere a producţiei de grâu-secară cu aproape 40%, la 7,3 milioane de tone, raportări considerate exagerate de unii agricultori, în condiţiile în care seceta din ultima perioadă a afectat o parte din recoltă, preţurile au scăzut la poarta fermei în medie cu 25%, existând şi fermieri care au vândut mai ieftin cu 40% faţă de anul trecut.
ZF: Astaldi şi Max Boegl au câştigat autostrada Nădlac-Pecica pentru 3,5 mil. euro/km, cu o treime mai ieftin decât Romstrade. Tronsonul de autostradă Nădlac-Pecica, cu o lungime de 22 de kilometri, al cărui contract de construcţie a fost reziliat în urmă cu nouă luni, urmează să fie continuat de italienii de la Astaldi şi de nemţii de la Max Boegl pentru circa 248,4 milioane de lei (56 de milioane de euro), potrivit unor informaţii oferite de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) la solicitarea ZF. Chiar dacă CNADNR a stabilit o ofertă câştigătoare, Astaldi şi Max Boegl încă nu pot semna contractul de construcţie, având în vedere că deocamdată contestaţiile nu au fost soluţionate. „Perioada de depunere a contestaţiilor s-a încheiat în data de 19 august 2013. Rezultatele procedurii de atribuire au fost contestate de către firmele Porr Bau (din Austria – n.red.) şi SCT SA Bucureşti (controlată de fondul austriac de investiţii Donau Finanz – n.red.)”, potrivit unui răspuns transmis de CNADNR.
Gandul.info: Ponta cumpără, cu mâna lui Duşa, un nou Air Force One special pentru demnitari. Un avion special cu care să circule doar primii oameni în stat va fi cumpărat de Guvern până la sfârşitul anului. Achiziţia unei aeronave pentru demnitari se află astăzi pe masa Guvernului, la pachet cu prelungirea până în 2015 a câtorva restricţii bugetare, printre care suspendarea tichetelor de masă în sectorul bugetar.Astfel, Guvernul autorizează Ministerul Apărării Naţionale să încheie în cursul anului acesta un contract de leasing, costurile de cumpărare, de zbor şi de mentenanţă urmând să fie suportate de acelaşi minister. Actul normativ care aşteaptă semnătura lui Victor Ponta nu menţionează, nici măcar estimativ, costurile totale pentru o astfel de achiziţie. La rectificarea bugetară, Ponta a dat însă ministerului lui Duşa 13.500.000 de lei în acest sens, pentru a acoperi costurile din acest an.
Romania Libera: Cum fac băncile legea în România. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte ar putea pune sub protecţie toţi consumatorii din România, fără ca aceştia să fie nevoiţi să meargă în instanţă pentru a-şi căuta dreptatea. Băncile cu clauze putrede în contractele de credit vor condiţii speciale pentru aplicarea legii şi caută încă o dată sprijinul Guvernului pentru a evita pierderi de sute de milioane de euro generate de dobânzile şi comisioanele neîncasate, notează portalul economica.net. De la 1 iulie 2013, din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte ar fi trebuit să fie activate două noi articole. Acestea spun că, în momentul în care o clauză contractuală este dovedită ca fiind abuzivă într-un contract, aceasta trebuie eliminată din toate contractele similare încheiate între acel comerciant (profesionist) şi consumatori, fără ca aceştia din urmă să fie nevoiţi să introducă acţiuni individuale în instanţă. O clauză este abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul şi aduce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Adevarul: Cum să iei bani gratis de la stat ca să-ţi dezvolţi o afacere. În această dimineaţă se deschide sesiunea de solicitări. De astăzi până la 31 octombrie, întreprinzătorii se pot înregistra la Ministerul Finanţelor pentru a obţine fonduri nerambursabile destinate firmelor mici care investesc şi creează locuri de muncă. Sesiunea de depunere a cererilor se deschide în această dimineaţă, la ora 8.30, pe site-ul Ministerului Finanţelor.Statul acordă ajutoare băneşti nerambursabile, numite generic „de minimis”, în cadrul unei scheme derulate în perioada 2013-2014, iar sesiunea de depunere a cererilor pentru accesarea acestor fonduri se derulează în perioada 28 august – 31 octombrie 2013. Ajutorul poate fi de cel mult 200.000 de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) care fac investiţii pe o perioadă fiscală de trei ani, dacă aceste firme creează şi păstrează şapte locuri de muncă pe o perioadă de trei ani de la realizarea investiţiei.