5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 31.05.2012

Economica.net
31 05. 2012
ziare_3_10774100_07040400

ZF: Topul celor mai mari companii din România. Petrom a rămas în 2011 cea mai mare companie din România cu afaceri de aproape 4 mld. euro, însă în următorii ani se anunţă o luptă strânsă la vârf, în condiţiile în care compania de pe locul doi, producătorul Dacia, câştigă teren. Diferenţa dintre cele două companii este de mai puţin de 800 mil. euro. Anul 2011 a adus creşteri susţinute şi pentru Rompetrol, dar şi pentru British American Tobacco. Rompetrol încă nu a reuşit să scape de
pierderi la niciuna dintre firmele pe care le are în top 20. În total, 13 companii au avut afaceri de peste 1 mld. euro, cinci s-au situat în palierul 900 mil. euro – 1 mld. euro şi numai două sub acest nivel.

Capital: Cum arată cea mare investiţie imobiliar din afara Bucureştiului în ziua inaugurării. Antreprenorul ieşean Iulian Dascălu inaugurează astăzi cea mai mare investiţie imobiliară din portofoliul său. Proiectul urbanistic Palas Iaşi a înghiţit în total circa 260 mil. euro şi reprezintă cea mai mare investiţie imobiliară derulată în timp de criză la nivelul întregii ţări. Ultima ediţie a TOP 300 Capital îl plasează pe Iulian Dascălu pe locul 15 între cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 400-430 mil. euro. Cu siguranţă că lansarea ansamblului Palas îi va creşte substanţial valoarea portofoliului.

EVZ: Cine câştigă şi cine pierde din noul mod de aplicare a TVA. Avantajele sunt destul de limitate: nefiind înregistrate ca plătitori de TVA, firmele cu afaceri între 119.000 şi 220.000 de lei nu vor mai trebui să facă evidenţa operaţiunilor şi şi să întocmească deconturile de TVA. Totodată, pentru stat vor fi mai puţini contribuabili care trebuie notificaţi şi urmăriţi. Un avantaj este şi că firmele nu vor mai aştepta de la stat rambursarea TVA, care se produce acum cu o întârziere de circa trei luni. Dezavantajul este în primul rând acela că se majorează costurile pentru unele persoane juridice.

România liberă: Ce a tras în jos economia în ultimul an. Economia României a căzut trei locuri, până pe 53, din 59 de ţări analizate de către Institutul Internaţional pentru Dezvoltarea Managementului (IMD) din Lausanne, Elveţia. Atitudinile pozitive şi deschise ale românilor, dinamismul economiei, forţa de muncă calificată sunt factorii cei mai mai atractivi indicaţi de managerii chestionaţi de IMD în cadrul cercetării Raport Mondial asupra Competitivităţii 2012. Institutul, care face această cercetare cu începere din 1989, afirmă că, potrivit celor chestionaţi, la polul opus se situează competenţa Guvernului, calitatea guver­nanţei corporative, regimul taxelor, cadrul juridic efetiv şi stabilitatea politică. Faţă de anul trecut, România a coborât trei locuri, până pe poziţia 53, din cele 59 de ţări analizate, punctajul obţinut fiind 48,93 din 100 de puncte posibile.

Adevărul: Crespo, convins de soacră să investească în România. Fostul mare fotbalist argentinian a inaugurat ieri, în orăşelul gorjean Rovinari, o fabrică de camere video de supraveghere. Rodica Rossi, soacra lui Crespo, e o româncă stabilită în Italia acum 30 de ani. Vizita lui Hernan Crespo, fostul mare fotbalist argentinian, la Rovinari e un eveniment istoric pentru localitatea situată la 25 de kilometri de Târgu-Jiu. Fotbalistul de 37 de ani a ajuns în Gorj ca asociat al unei firme italiene, care a participat, alături de o companie românească, la construirea unei unităţi de producţie de camere de supraveghere.