5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 31.07.2012
ZF: 2.000 de români au cumpărat bilete la JO din Londra. Cel mai scump pachet: 6.000 de lire sterline. Agenţiile de turism Eurotravel şi Invitation România, desemnate distribuitori de bilete la Jocurile Olimpice din Londra, au vândut în total 2.000 de bilete pe piaţa locală pentru competiţiile care vor avea loc până pe 12 august. Preţul biletelor a variat între 30 de lire sterline (38 euro) şi 1.200 de lire sterline (1.500 euro) pentru ceremonia de deschidere, potrivit celor două agenţii locale.
Adevărul: Eficienţa energetică topeşte bugetele marilor industriaşi. Pentru a-şi reduce costurile, companiile cu profil de producţie trebuie să-şi amelioreze consumul de energie, astfel că sunt nevoite să aloce zeci de milioane de euro. Investiţia în eficientizarea sistemelor energetice este principala provocare pentru companiile industriale. Mari consumatoare de energie, acestea sunt nevoite să-şi gestioneze cu maximă atenţie consumurile şi nu puţine sunt cazurile în care industriaşii recurg la artificii manageriale spectaculoase pentru a-şi reduce aceste costuri. Nu întâmplător, cele mai mari sume investite de industriaşi sunt direcţionate către eficientizarea energetică şi reducerea consumului, „topindu-se” aici zeci de milioane de euro din bugetele companiilor.
Capital: Cum s-ar putea schimba BAC-ul începând cu anul viitor. Probele de la examenul de bacalaureat vor fi diferenţiate în funcţie de rutele teoretice şi tehnologice, începând cu anul 2013, a declarat secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Stelian Fedorca. Acesta a catalogat examenul de bacalaureat ca fiind „o crimă cu premeditare”. „Anul viitor putem garanta că examenul de bacalaureat va fi diferenţiat, vor fi două-trei variante de examen elaborate toate în urma acestor discuţii. Elevii care trec acum în clasa a XII-a vor fi şti până la începutul anului şcolar ce tip de examen de bacalaureat vor susţine”, a spus secretarul de stat.
ZF: Leul a recuperat în câteva ore terenul pierdut timp de zece zile. Publicarea rezultatului de la referendumul pentru demiterea preşedintelui a generat o schimbare la 180 de grade pe piaţa valutară, leul apreciindu-se cu 1,2% într-o singură zi, şi a dus la stabilizarea riscului de ţară şi a randamentelor la titlurile de stat. Cursul de schimb afişat ieri de BNR a coborât cu şase bani faţă de şedinţa de vineri şi a ajuns la 4,5558 lei/euro, adică minimul ultimelor două săptămâni.
EVZ: Israel creşte TVA şi impozitul pe venit. Guvernul israelian a aprobat ieri o serie de măsuri de austeritate, precum creşterea TVA cu un punct procentual, creşterea impozitului pe venituri şi reducerea bugetelor tuturor ministerelor, pentru a face faţă crizei economice globale ce afectează şi Israel. La sfâşitul şedintei de guvern, premierul Benjamin Netanyahu a salutat decizia „responsabilă” a executivului său care va „proteja economia şi locurile de muncă din Israel”. Alături de el, preşedintele Băncii Israelului, Stabley Fischer, a susţinut reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea impozitelor, avertizând că „s-au aprins luminile de avarie”.