5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 4.06.2013

Economica.net
04 06. 2013
ziare_499378001_72658300_06015200_02910300_63380400

Capital: Cele mai bune împrumuturi „Prima Casă”. Programul „Prima Casă“ a fost cel care a ţinut în viaţă creditul imobiliar, într-o perioadă în care băncile au suflat şi în iaurt după ce s-au fript cu restanţele uriaşe la împrumuturile acordate entuziast înainte de criză. Programul, care presupune împărţirea garanţiei între stat şi instituţiile de credit, are marele avantaj că permite achiziţia unei locuinţe cu avans de doar 5%, de trei-cinci ori mai mic decât la ipotecarele standard.

Adevărul – Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI pentru România: De ce susţinem liberalizarea preţurilor la energie. Momentul în care, în septembrie 2012, România a început să liberalizeze treptat preţurile la energie pe piaţa internă a fost de bun augur. Stabilirea preţurilor în mod realist va crea stimulente pentru producătorii de energie, astfel încât aceştia să investească şi să dezvolte piaţa internă, va încuraja întreprinderile de profil să îmbunătăţească serviciile şi sistemele de furnizare.

ZF: Cohn investeşte 10 mil. euro în dublarea producţiei la fabrica de hârtie Ecopaper Zărneşti. Producătorul de hârtie pentru carton ondulat Ecopaper Zărneşti, controlat de omul de afaceri Vladimir Cohn, investeşte 43,5 milioane de lei (10 milioane de euro) într-un proiect care presupune dublarea capacităţii de producţie a fabricii până în 2015.

Capital: Asigurările auto rulează în deşert visând la oaze de prosperitate. În ultimii ani, a devenit evident că industria asigurărilor are nevoie de restructurare în cel mai fierbinte punct al său. Despre schimbările pe auto se vorbeşte mult şi nu se face mai nimic. O nouă atitudine tinde să devină regulă pe piaţa asigurărilor din România. I-am putea spune simplu „fuga de RCA“. Ce-i drept, virusul nu afectează pe toată lumea, însă e clar că se extinde. Explozia despăgubirilor acordate de instanţe pentru vătămări corporale şi decese, alături de creşterea şi aşa constantă şi importantă a despăgubirilor materiale (pe CASCO, de exemplu, șase din zece maşini asigurate provoacă cel puţin o daună) i-a făcut pe mulţi să se gândească foarte bine dacă mai vor sau nu să mai vândă RCA şi, dacă da, în ce condiţii.

Hotnews: Hidroelectrica a inceput sa vanda energie la un pret mediu sub costuri. Administratorul judiciar sustine ca profitul este asigurat din productia suplimentara. Hidroelectrica a vandut pe OPCOM, Piata pentru Ziua Urmatoare (PZU), in perioada 16 aprilie-15 mai, o cantitate de 379.823 MWh (reprezentand 31,2% din  piata), la un pret mediu de 142,5 lei/MWh, se arata in raportul lunar al administratorului special al Hidroelectrica, Remus Vulpescu. In conditiile in care  bugetul pe 2013 a fost construit la un cost de productie de 144 lei/MWh, se poate spune ca Hidroelectrica a inceput sa vanda o parte din energie sub costuri.