5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 4.07.2013

Câte milioane de euro încasează primăriile de pe urma marilor proiecte imobiliare, cel mai mare împrumut din acest an şi topul minsiterelor, după eficienţă. Citeşte pe larg revista presei din 4 iulie 2013
Economica.net - joi, 04 iul. 2013, 04:44
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 4.07.2013

Capital: Câte milioane de euro încasează primăriile de pe urma marilor proiecte imobiliare. Primăriile bucureştene încasează anual sub formă de impozite pe proprietate circa 44 mil. euro numai de pe urma clădirilor de birouri şi a spaţiilor comerciale moderne, dezvoltate de investitorii imobiliari în ultimii ani. Proprietarii celor 1,99 de milioane de metri pătraţi de spaţii de birouri disponibile la nivel de Bucureşti achită anual circa 26,8 mil. euro, în timp ce mallurile, parcurile de retail şi outleturile, care totalizează o suprafaţă de 936.000 de metri pătraţi, sunt impozitate anual cu 17 mil. euro, potrivit calculelor Capital. Immofinanz, Liviu Tudor, Deutsche Bank, CA IMMO şi Dinu Patriciu, cei mai mari proprietari de clădiri de birouri din România, îmbogăţesc anual vistieria primăriilor de sector cu circa 6,23 mil. euro.

ZF – Cel mai mare împrumut din acest an: Cosmote ia 225 de milioane de euro de la BERD şi un grup de bănci private. Cosmote, al treilea mare operator de telefonie mobilă după venituri şi numărul de clienţi, se pregăteşte să semneze contractul pentru accesarea unui credit sindicalizat de 225 mil. euro obţinut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi un consorţiu de 7 bănci private, afirmă surse bancare.

Adevărul: Topul ministerelor, după eficienţă: Finanţele pe primul loc, Transporturile pe ultimul. Ministerul Transporturilor, una dintre cele mai bogate instituţii, cu bugete anuale de peste trei miliarde de euro, este perceput de liderii din business ca fiind cea mai ineficientă autoritate din România. La polul opus, oamenii de afaceri consideră că cea mai performantă autoritate publică din România continuă să fie Ministerul Finanţelor Publice, urmat îndeaproape de Ministerul Administraţiei Publice şi Internelor. Potrivit celei de-a doua ediţii a Barometrului Bunei Guver¬nări, realizat de fundaţia Romanian Business Leaders, din cei 157 de lideri de business care au fost chestionaţi pentru realizarea acestui barometru, peste 70% au spus că Ministerul Transporturilor are rezultate slabe la capitolul eficienţă.

ZF – Şeful GSK: Vom găsi un cumpărător pentru Europharm Braşov. Nu vom fi lacomi la preţ. Vânzarea fabricii Europharm Braşov este coordonată de la Londra, iar managementul gigantului britanic crede că va avea nevoie de maximum şase luni să ajungă la un acord cu viitorul cumpărător. Pascal Prigent, directorul general al GlaxoSmith­Kline (GSK) România, spune că este optimist în legătură cu găsirea unui cumpărător pentru fabrica de la Braşov şi s-a declarat surprins de cât de rapid a fost contactat de investitori după anunţul de săptămâna trecută.

Hotnews – Analiza Somajul in randul celor necasatoriti-dublu fata de media pe tara. Rata de parasire a scolilor de catre tineri- 17%. La tara ea urca pana la 29%. Somajul in randul persoanelor necasatorite este de 14% iar in randul celor divortati este de 8%, se arata intr-un studiu al Institutului National de Statistica, obtinut la solicitarea HotNews.ro. (vezi atasament). Rata de parasire timpurie a sistemului educational de catre tinerii in varsta de 18-24 ani a fost in anul 2012 de 17,4%. Aceasta rata a avut, in anul 2012, valori apropiate pe sexe, dar a inregistrat diferente mari pe medii de rezidenta (29,1% in mediul rural fata de 7,4% in mediul urban).

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...