5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 4.07.2014

Economica.net
04 07. 2014
ziare_3_10774100_07040400_36872500

ZF – Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 mld. euro.  Cele mai îndatorate 20 de centre comerciale din România au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decât cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor mari contractate în perioada de boom a pieţei locale imobiliare, când băncile finanţau pe bandă rulantă acest gen de investiţii. Cel mai mare credit obţinut în ultimii cinci ani de un mall din România a fost refinanţarea de 220 mil. euro atrasă în urmă cu două săptămâni de proprietarii proiectului AFI Palace Cotroceni din Bucureşti de la un consorţiu de trei bănci străine, dar datorii de peste 200 mil.e euro are şi mallul Palas din Iaşi, dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascălu, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de la Finanţe.

Bursa: Afacerea cu porci a lui Gheorghe Caruz, scoasă la licitaţie pentru 6 milioane de euro. Terenurile şi clădirile Complexului de Porci Brăila SA, al cărui acţionar este cunoscutul om de afaceri Gheorghe Caruz, sunt scoase la licitaţie de lichidatorul judiciar ZRP Insolvency pentru preţul de pornire de 6.071.938,20 de euro, potrivit unui anunţ al lichidatorului. Mai exact este vorba despre un teren de 769.982 metri pătraţi şi clădirile edificate în respectivul perimetru.

Capital: Cum îi putem reclama pe ţeparii din asigurări. Ai plătit poliţa degeaba, compania de asigurare nu te-a despăgubit aşa cum se angajase prin contract? Nu eşti singurul aflat în această situaţie. Clienţi, brokeri, autorităţi îşi manifestă nemulţumirea faţă de modul cum decurg lucrurile în acest domeniu. Cristian T. avea asigurare Casco. Într-o zi a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea şoselei pe care circula. Accident, avarii, au venit poliţiştii şi au făcut constatare. El a mers apoi la compania de asigurare să ceară despăgubiri. De acolo i s-a spus însă că trebuie să se întoarcă la locul accidentului, să fotografieze copacul, să aducă poza şi abia după aceea va putea să primească suma reprezentând dauna.

ZF – Mihai Marcu, şeful MedLife: Deschidem încă şase clinici mari.  Operatorul de servicii medicale private MedLife, controlat de familia Marcu, va mai deschide şase noi clinici de mari dimensiuni până la finalul anului viitor în afara Capitalei, în urma unor investiţii de minimum 5 mil. euro. În 2014, MedLife a deschis două astfel de unităţi. „Deocamdată nu mai facem spitale. Când se vor decide Ministerul Sănătăţii şi Casa (Naţională de Asigurări de Sănătate, CNAS – n.red.) că vor sector privat, atunci vom face spitale private“, a spus Mihai Marcu, preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife.

Hotnews – Turcia va inaugura linia de mare viteza dintre Ankara si Istanbul. Trenurile vor atinge viteze maxime de 250 km/h. Dupa mai multe amanari, cea mai recenta cauzata de furturile de cabluri, autoritatile turce au anuntat ca linia de mare viteza dintre Ankara si Istanbul va fi inaugurata pe 11 iulie. Distanta de 530 km va fi parcursa de noile trenuri in trei ore jumatate, fata de sase ore si jumatate in prezent. Lucrarile au inceput in 2003 si investitiile au depasit patru miliarde dolari. Un bilet dus costa peste 30 de dolari. Turcia si-a propus sa investeasca in total 45 miliarde dolari pentru a construi pana in 2013 un total de 10.000 km de linii de mare viteza, iar linia care leaga capitala de cel mai mare oras al tarii este esentiala in acest plan de proportii.