5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 5.01.2015
Capital – Șeful Fiscului: „Va fi un desant asupra evaziunii din zona București-Ilfov”. „Prioritatea absolută din punct de vedere al concentrării capacităţii de control o reprezintă contribuabilii mijlocii, mici şi persoanele fizice autorizate din Regionala Bucureşti-Ilfov. Vom utiliza personal din terioriu, personal prin delegare de competenţă. Va fi un desant asupra evaziunii din această zonă. Acum avem cu totul altă capacitate de a interveni în zona Bucureşti-Ilfov”, a declarat pentru Capital şeful ANAF Gelu Ştefan Diaconu.
ZF – Orange şi Ericsson au bătut palma: 150 de angajaţi de la construcţie şi mentenanţă reţele vor fi transferaţi de la operator. Consiliul de administraţie al Orange România, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a aprobat în data de 13 octombrie a anului trecut proiectul „Sirius ENO“, care prevede externalizarea unor activităţi şi a unei părţi a personalului tehnic către filiala locală a grupului suedez Ericsson, conform unui document publicat de companie în Monitorul Oficial.
Gândul – Un calcul simplu arată cum s-ar fi putut rezolva problema autostrăzilor din România. La Guvern, s-a creat O CONFUZIE. Supra-acciza la carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, ar fi trebuit să aducă venituri considerabile la buget şi să ajute la îmbunătăţirea infrastructurii din România. Guvernanţii îşi propuseseră să încaseze aproape 51 de milioane de euro lunar de pe urma ei, însă statisticile au arătat că, după prima lună, s-au colectat cu circa 11 milioane de euro mai puţin decât în luna anterioară.
ZF – RCA va creşte, asigurătorii vor da testul de stres, iar piaţa continuă eforturile de a ajunge la liman. De la 1 ianuarie a intrat în vigoare noua normă RCA. Astfel, asigurătorii care încheie poliţe RCA au obligaţia să practice aceeaşi primă indiferent de canalul de distribuţie utilizat, iar aceasta trebuie să acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractului, eventualele pierderi neputând fi acoperite din alte forme de asigurare. În plus, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) interzice companiilor de asigurări să schimbe tarifele de primă RCA în mai puţin de 12 luni de la ultima modificare. Potrivit noilor reglementări, intermediarii vor avea obligaţia de a încasa prima de asigurare pentru RCA direct în contul asigurătorului, iar în cazul plăţilor în numerar să vireze integral în contul societăţii de asigurare prima încasată aferentă poliţelor RCA în cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării.
Bursa – Cel mai bun an pentru dolar. Moneda americană, dolarul, a avut, în 2014, cel mai bun an din 2005 până în prezent, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora banca centrală a SUA, Federal Reserve, va majora dobânzile anul acesta, în condiţiile în care responsabilii cu politica monetară din Europa şi Japonia continuă să ia măsuri de stimulare.
CURSDEGUVERNARE – Germania a introdus salariul minim: Efecte asupra companiilor străine și observații pentru România. De la 1 ianuarie , Germania (care avea deja multiple acorduri pe ramuri de activitate cu sindicatele privind nivelul minim de plată) a introdus salariul minim pe economie de 8,5 euro pe oră, nivel apropiat de cel din Franța și peste cel din Marea Britanie. Un studiu al organizației INSM (The Initiative New Social Market Economy) estimează că numărul locurilor de muncă se va reduce cu 250 mii până la 570 mii, ceea ce va greva asupra perspectivelor de creștere ale economiei germane.
ZF – Bursa scapă de povara Rasdaq şi face cu ochiul start-up-urilor în 2015, dar cele mai mari aşteptări de listare sunt tot pentru o companie de stat. Bursa de la Bucureşti urmează să devină mai „suplă“ anul acesta, când sute de firme vor fi delistate de pe piaţa RASDAQ. Rămâne de văzut dacă golul va fi umplut prin listări noi, pe platforma AeRO destinată start-up-urilor, sau prin atragerea pe tabelul principal a unor companii private pentru prima oară din 2008. Între timp, statul se pregăteşte să-şi mai pună pe bursă o „perlă“, Hidroelectrica.
Bursa: România are nevoie de un Institut de Studii Strategice – Ionel Niţu, analist. „Ţara noastră stă bine la capitolul securitate, însă mai are multe de făcut ca să asigure prosperitatea cetăţenilor săi”. Este deja un truism că ţara noastră are nevoie de strategii care să fie dincolo de politică, dincolo de oameni care deţin, temporar, diverse funcţii, este de părere analistul Ionel Niţu. Domnia sa susţine că avem nevoie de planificare şi analiză strategică, iar înfiinţarea unui Institut de Studii Strategice (ISS) ar putea fi o soluţie.