5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 7.09.2015

Economica.net
07 09. 2015
ziare_35223000_29633000_27837100

Cele mai controversate contracte ale administratiei Oprescu – HOTNEWS.

Ion Țiriac: „S-ar putea să las fundațiilor tot” – Capital. Cel mai bogat român, ajuns la 76 de ani, se gândește la ce lasă în urmă. Imperiul lui financiar, care depășește 1 miliard de euro, susține deja numeroase proiecte sociale, iar în viitor fundațiile pe care le-a înființat este posibil să beneficieze de toți banii lui Ion Țiriac.

Toate cele 123 de modificari ale Codului Fiscal. Vezi sinteza finala a schimbarilor Codurilor Fiscal si a celui de Procedura Fiscala – Hotnews.

Primarii penali ai marilor orașe – Profit.ro.

Statul a pierdut 1,5 mld. lei din valoarea companiilor deţinute pe bursă – ZF. „Portofoliul“ de pe bursă al statului român, dominat de pachete de acţiuni la companiile din sectorul energetic, a scăzut cu 1,5 mld. lei în primele opt luni ale anului, dar pierderea a fost „îndulcită“ de dividende încasate de la res­pectivele companii. Astfel pierderea se reduce la 56 mil. lei.

Fotbalul, ultima bulă sau noul El Dorado al economiei europene? – Profit.ro. Economia europeană trece printr-o perioadă plină de turbulențe, iar sirenele austerității se fac auzite pe mai toate piețele. Mai puțin în fotbal, se pare. Ultimul transfer important, cel al tânărului englez de numai 20 de ani Raheem Sterling de la Liverpool la Manchester City pentru fabuloasa sumă de aproape 70 milioane de euro, pare a demonstra acest lucru. Merită un tânăr de numai 20 de ani un salariu de 180.000 de lire sterline pe săptămână (160 de mii plus bonusuri)?, pare o întrebare legitimă. Cât va câștiga la 25 sau la 30 de ani? Este fotbalul noua bulă a economiei europene?

ANAF descrie ironic conformarea fiscală a unor restaurante şi baruri de la mare: „Miracol pe litoralul românesc!“ – Adevărul.

Cum își cheltuie bugetele statele UE. Câteva particularități ale României – cursdeguvernare.ro.

Cât va cheltui statul pentru a deszăpezi autostrăzile şi drumurile naţionale la iarnă – Gândul.