5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 7.10.2013

Economica.net
07 10. 2013
ziar_55333956788_25756700

Capital: Banii la saltea, mai rentabili decât depozitele bancare. Nici măcar una dintre cele mai mari 15 bănci din România nu mai oferă dobânzi la depozitele în lei care să permită clienţilor să se aleagă cu un minim câştig real la scadenţă. Doar două bănci de talie foarte mică (Banca Feroviară şi TBI Bank) mai oferă randamente care să permită clienţilor cu depozite în lei să se aleagă cu un minim câştig real după scadenţă. Conform calculelor Capital, nici măcar una dintre cele mai mari 15 instituţii de credit, care adună peste 95% din totalul depozitelor din România, nu mai poate fi atractivă pentru un client care aşteaptă să şi câştige ceva din plasarea economiilor.

ZF: Primăria din Băile Herculane nu şi-a mai plătit de trei ani ratele la emisiunea de obligaţiuni. Primăria Băile Herculane nu a achitat timp de patru ani costurile aferente unei emisiuni de obligaţiuni din 2006, deşi a transmis semestrial Bursei de Valori Bucureşti rapoarte prin care anunţa că urmează să plătească. Restanţele acumulate se ridică la aproximativ 1,2 milioane de lei. Primăria a atras în martie 2006 suma de 3,1 milioane de lei de pe piaţa de capital, printr-o emisiune de obligaţiuni cu scadenţă în decembrie 2020 care au fost ulterior listate la Bursa de Valori. Primăria a început să facă plăţile în contul obligaţiunilor în anul 2008, însă acesta a fost singurul an când investitorii au încasat o parte din banii care le reveneau în contul obligaţiunilor cumpărate.

Capital: Deficitul bugetar dă peste cap Codul insolvenţei. Guvernul a modificat legea insolvenţei la insistenţele „Finanţelor“, prin ordonanţă de urgenţă şi contrar principiilor susţinute de specialişti, pentru a da o poziţie privilegiată Fiscului. Prin ceea ce pare o încercare disperată de a creşte gradul de colectare a creanţelor bugetare, Executivul a aprobat săptămâna trecută, pe fugă şi în tăcere, o ordonanţă de urgenţă care consfinţeşte practic naşterea primului Cod al insolvenţei. Documentul va deveni lege la 25 octombrie, după ce va fi discutat şi în Parlament.

Adevărul: Autostradă inaugurată în noiembrie, între municipiile Orăştie şi Sebeş. Peste 40 de kilometri ai autostrăzii A1 vor fi finalizaţi în luna noiembrie, au informat reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), citaţi de presa locală din judeţul Alba. Este vorba de porţiunea dintre Orăştie şi Sebeş.

ZF: Traderii au ajustat pe plus cu 10% producţia de cereale, la 19,1 mil. tone, aproape de vârfurile istorice.  Producţia românească de cereale din 2013 a fost ajustată pe plus cu 10% în luna octombrie şi a ajuns să fie estimată la 19,1 milioane de tone, aproape de vârfurile istorice din 2004, 2005 şi 2011, potrivit informaţiilor dintr-un raport al Coceral, o organizaţie europeană a traderilor şi procesatorilor de materii prime agricole. În România, membră a acestui grup este Asociaţia Română a Comercianţilor de Produse Agricole (ARCPA), din care fac parte companii cu afaceri cumulate de aproape două miliarde de euro, printre care se numără Cargill, Alfred Toepfer, Ameropa, Bunge, Glencore, Agrium-Agroport, Agricover, CHS sau Nidera.