5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în fiecare dimineaţă – 6.05.2015
Carburanţii atacă din nou pragul de 6 lei pe litru. Benzina a crescut cu 12% faţă de începutul anului, iar motorina cu 7%. Sortimentele scumpe deja au depăşit acest nivel – ZF. Benzina şi motorina se îndreaptă din nou spre pragul de 6 lei pe litru, în timp ce sortimentele scumpe deja au depăşit acest nivel, după o serie de scumpiri succesive aplicate de la începutul acestui an de companiile petroliere.
Registrul de bani personali: Instrument util la control sau birocraţie inutilă? Documentul a mai existat în lege, dar a fost eliminat pe motiv de neconstituționalitate – Capital. Registrul de bani personali pare a fi un instrument inutil pentru controalele Antifraudei atâta timp cât inspectorii nu pot să verifice dacă sumele declarate corespund realităţii. Deşi legea prevede că ospătarii sau vânzătorii sunt obligaţi „să prezinte sumele aflate asupra lor”, practic Antifrauda nu poate face percheziţii. Mediul de business spune că registrul va produce doar mai multă birocraţie costisitoare, în timp ce Antifrauda susţine că tocmai patronii l-au solicitat pentru a-şi controla mai strict angajaţii.
Zborul frânt al fabricii de avioane de la Craiova – DIGI24. Cinci tentative de privatizare, un sector în colaps şi forţe aeriene armate la limita de casare. În linii mari, aşa arată aeronautica militară autohtonă, la 25 de ani de la momentul ’89.
Motivul invocat de Cora pentru închiderea primului hipermarket din România – Capital. Grupul franco-belgian România Hypermarche, care operează 12 magazine Cora la nivel naţional, a anunţat că decizia de a închide hipermarketul din Galleria Arad a venit ca urmare a nerespectării contractului de închiriere semnat cu proprietarul mallului, compania GTC. GTC România a anunţat ieri că a fost notificată de România Hypermarche în privinţa închiderii magazinului Cora începând cu data de 1 iunie 2015. Aceasta este prima unitate Cora închisă în România.
Popoviciu şi Dimofte au adunat profituri de 200 mil. lei din mallul Băneasa în şase ani – ZF. În 2014 dezvoltatorul – Băneasa Developments – a avut venituri (chirii) de 199 de milioane de lei şi un profit de 55 de milioane de lei. Compania Băneasa Developments, prin intermediul căreia oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte controlează zona comercială a proiectului Băneasa din nordul Capitalei, a încheiat anul 2014 cu un profit net de 55 mil. lei (12,7 mil. euro) şi afaceri, adică venituri din chirii, de 199 mil. lei (45 mil. euro), rezultând o marjă netă de câştig de aproape 28%, arată bilanţul depus la Finanţe.
Jiru, Finante: Viitoarea banca de dezvoltare, EximBank, va fi orientata spre creditul pentru dezvoltarea sectorului universitar privat, acele student loans, dar si al fermierilor si IMM-urilor – Hotnews. Ministerul Finantelor Publice vrea sa lanseze la finele lunii proiectul de lege pentru transformarea EximBank in banca de dezvoltare, care ar putea deveni functionala in 3-4 luni de la promovarea legii, statul suplimentand capitalul de risc al bancii, potrivit secretarului de stat MFP Enache Jiru. „Am promovat la inceputul lunii martie un Memorandum pentru transformarea EximBank in banca de dezvoltare. Am studiat mai multe modele din tarile vecine; ne apropiem cel mai mult de modelul polonez. Speram ca la sfarsitul lunii mai sa venim cu un proiect de lege care va modifica statutul EximBank si care va pune bazele unei banci de dezvoltare. (…) Mergem putin spre modelul de dezvoltare al creditului pentru studenti- pentru dezvoltarea sectorului universitar privat, dar si al fermierilor si al IMM-urilor”, a declarat Enache Jiru.
Analiză – România noului război rece: Evoluția pregătirii armate de la anexarea Crimeii încoace și perspectivele pe termen scurt – CURSDEGUVERNARE.ro. Capacitatea României de a răspunde la o eventuală amenințare armată venită dinspre Est a crescut constant după declanșarea conflictului din Ucraina. Meritul nu este al țării noastre (aproximativ 85% din echipamentele deținute de Armata Română sunt depășite fizic și moral), ci al NATO și, în special, al SUA care au dislocat forțe importante în zonă.
Plata subvențiilor în agricultură, în pericol – EVZ. Registrul agricol, valabil din 2015 pentru următorii patru ani, în baza căruia ar trebui acordate subvențiile agricole, nu există nici până acum, deși se depun deja documentațiile pentru plata subvențiilor. Agricultorii atrag atenția că lipsa acestui registru ar putea duce la tragerea la răspundere, în viitor, a tuturor celor care primesc banii de la APIA fără a avea documentul important la dosar. Depunerea cererilor pentru subvenții și demersurile pentru apariția registrului au urmat o cronologie total diferită față de cea firească.