Într-un act trimis la tribunalul federal pentru falimente, cântăreţul, pe numele său real Curtis James Jackson III, îşi evaluează activele şi pasivele între 10 şi 50 de milioane de dolari. Cererea de intrare în faliment care, dacă i-ar fi acceptată, i-ar permite să nu plătească amenda, a fost formulată la câteva zile după ce a fost condamnat să plătească 5 milioane de dolari unei femei care apare într-un videoclip postat online în 2009.
Într-un videoclip, rapperul, purtând perucă, îşi bate joc de femeia din sex tape şi de rapperul Rick Ross, care are un copil cu ea. Un complet de juraţi new-yorkez l-a declarat vinovat pe 50 Cent de încălcarea drepturilor civice ale femeii pe care a batjocorit-o în videoclip şi de faptul că i-a produs suferinţe de natură emoţională. În timpul procedurii, în luna mai, rapperul a introdus în faliment şi firma sa, SMS Promotions LLC, pe motiv că are ‘datorii’.
Revista Forbes a apreciat în acest an averea lui 50 Cent la 155 de milioane de dolari. Cântăreţul ar locui la Framington (Connecticut, nord-estul Statelor Unite), locuinţă ocupată înainte, potrivit Wall Street Journal, de boxerul Mike Tyson. Casa are 21 de camere şi garaj pentru opt maşini.