România are peste 2.000 km de frontieră externă a Uniunii Europene, porțiuni importante fiind în zone muntoase și împădurite, în care supravegherea graniţei este dificilă. Cu ajutorul camerelor de supraveghere donate în ultimii doi ani de BAT, peste 500 km de graniță supuși încercărilor continue de trecere frauduloasă cu cantități semnificative de țigări vor putea fi supravegheați cu o mai mare ușurință.
În primele 9 luni ale anului 2022, autoritățile române au capturat peste 60 de milioane de țigarete, a căror valoare de piață se ridică la peste 38,5 milioane de lei (peste 7 milioane de euro), conform datelor https://stopcontrabanda.ro/, singurul centralizator în timp real al capturilor de țigarete de contrabandă din România.
„Evoluția descendentă din ultimii trei ani a pieței ilicite de țigări, cu un nivel minim istoric de 6,1% înregistrat în iulie 2022, ne arată că lucrurile se pot schimba în bine prin eforturi susținute și comune ale autorităților în parteneriat cu mediul de afaceri. Cele 550 de camere speciale de supraveghere donate de BAT contribuie la întărirea capacității autorităților în combaterea traficului ilicit și, sperăm, la menținerea acestui trend pozitiv și în viitor”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice al Ariei Europa centrală și de sud din cadrul BAT.
Conform platformei Stop Contrabanda, mai mult de o treime din capturile de țigări de contrabandă din primele nouă luni ale anului 2022 (23 de milioane de țigarete) au fost realizate la granițele de Nord-Est și Nord-Vest ale României, Ucraina și Moldova fiind sursa pentru mai multe tipuri de țigări prezente în piața ilicită din România, în special cele contrafacute sau destinate magazinelor duty free.
„Scăderea nivelului traficului ilicit de ţigarete din ultima perioadă are la bază măsurile de întărire a supravegherii frontierelor externe ale ţării, atât cu resurse umane, cât şi cu tehnică de specialitate ca urmare a conflictului din Ucraina. În acest context, salut colaborarea cu BAT care sprijină acest efort al Poliţiei de Frontieră de securizare a frontierelor, inclusiv prin donarea, pentru al doilea an consecutiv, a unor camere de supraveghere. Este un beneficiu comun care serveşte interesului cetăţenilor şi demonstrează că parteneriatul autorităţilor cu mediul privat este unul viabil şi oportun”, a declarat Victor – Stefan Ivascu, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române.
Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României pot fi consultate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, singurul centralizator în timp real al capturilor de țigarete de pe teritoriul României – un instrument de sprijin pentru autorități, cât și de informare a consumatorilor cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății.
Despre BAT în România
Despre BAT
BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al cărei obiectiv declarat este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sănătății, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus*.
Compania continuă să susțină clar că fumatul cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternativele cu risc redus* dovedit științific. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transformă într-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrată cu adevărat pe consumatori.
Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu implică arderea tutunului până în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii până în 2025. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, inclusiv atingerea neutralității emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 până în 2030, eliminarea plasticului non-necesar de unică folosință și utilizarea exclusiv de plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil pentru ambalajele sale până în 2025.
BAT are peste 52.000 de angajați și operează în peste 175 de țări. Grupul BAT a generat venituri de 12.87 miliarde de lire sterline în prima jumătate a anului 2022 și un profit din operațiuni de 3.68 miliarde lire sterline.
Portofoliul strategic al companiei include mărcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse cu risc redus* din tutun și nicotină, precum și produse tradiționale din tutun care nu ard. Acestea includ țigări electronice, produse de încălzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. După primul semestru al anului 2022, BAT a înregistrat 20,4 milioane de consumatori de produse care nu ard tutunul, o creștere de 2,1 milioane față de anul precedent.
*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.