500 de români aplică zilnic pentru credite Prima Casă
Peste 200.000 de români şi-au cumpărat Prima Casă, de la lansarea programului în 2009 şi până în prezent. Atractivitatea programului este dată de avansul mic, de doar 5%, de care cumpărătorii trebuie să dispună pentru a achiziţiona un apartament sau o casă, nou sau vechi.
„Numărul de noi solicitări pe care le înregistrăm zilnic, depășeste 500”, se arată într-un comunicat de presă.
Pentru a face faţă numărului de solicitări, FNGCIMM a suplimentat numărul de angajați implicați în toate etapele procesului de analiză şi a extins programul de lucru, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Prima Casă, strategie pe cinci ani
Spre sfârşitul anului trecut, Guvernul a aprobat Strategia Programului „Prima casă” pe cinci ani, care prevede garanţii totale de 10 miliarde de lei, dar şi revizuirea strategiei la doi ani de la adoptarea acesteia.
De asemenea, programul Prima Casă a suferit şi o modificare pentru acest an. Astfel, procentul de garantare a creditului de către stat va fi corelat cu vechimea şi rezistenţa imobilului, după cum urmează: pentru locuinţele mai noi sau consolidate în ultimii cinci ani, nivelul garantării este menţinut la 50%, iar pentru restul locuinţelor, procentul de garantare coboară la 40%.
Plafonul de garanţii acordat pentru fiecare dintre cei cinci ani, a fost stabilit după cum urmează: pentru 2017, se va aloca un plafon anual de garanţii în valoare de 2,5 miliarde de lei şi de circa 2 miliarde de lei pentru anii 2018, 2019 şi 2020. Pentru ultimul an, 2021, plafonul garanţiilor scade la 1,5 miliarde de lei.
CITEŞTE ŞI O nouă tranşă de garanţii pentru creditele Prima Casă va ajunge la bănci la finalul lunii