Cîţu propune ca producţia de energie a companiilor de stat să fie vândută doar parţial pe piaţa forward
„Companiile de stat din România, într-o perioadă de criză, poate ar trebui să ne gândim să nu lăsăm aşa mult să vândă toată producţia pe piaţa forward, măcar o parte din ea să o păstreze pentru situaţii de criză. Se spune, în situaţii de criză nu poţi să vinzi pe piaţa forward decât ‘x’ din producţie. Atunci ne-am asigura. Din păcate, anul acesta, producţia de energie a fost vândută, în mare parte pentru 2022, dar trebuie să învăţăm din această lecţie. Sunt două soluţii pe care noi le-am susţine. Una este să trebuiască să plăteşti, după o lună de zile, o parte din contract. A doua, companiile de stat să nu mai vândă toată producţia forward, să vândă doar o parte din ea. Voi detalia aceste propuneri în coaliţie”, a declarat, miercuri, Cîţu la Senat, scrie Agerpres.
Potrivit lui Cîţu, aceasta este o temă „interesantă” pe care Partidul Naţional Liberal o va susţine.
„Pe piaţa forward, se vând contractele la termen. Astăzi nu este nevoie să plăteşti nimic până nu ai contractul. Este o formă de contract (…) Noi am propune ca într-o anumită perioadă, nu ştiu, o lună de zile, după ce s-a încheiat acest contract, să vii cu banii şi să plăteşti, pentru că altfel, cineva care încearcă să facă speculaţii, nu ar mai face pentru că încearcă să pună banii jos”, a adăugat Cîţu la Senat.