Deficitul comercial cu produse agroalimentare a scăzut cu peste 60% în primele 11 luni ale anului trecut. Este cel mai mic din 2019 încoace, pe fondul majorării exporturilor de materii prime
Diferența dintre importurile și exporturile de produse agroalimentare a fost în primele 11 luni ale anului trecut de aproximativ 396 milioane de lei, cu 60% mai mică decât în 2019 și cu 75% sub nivelul primului an pandemic, 2020. Scăderea deficitului se explică prin majorarea exporturilor, în condițiile în care imporurile au crescut gradual. În primele 11 luni ale lui 2021, România a cumpărat de peste granițe mâncare în valoare de peste 9,1 miliarde de euro, cu 19,7% mai mult decât în 2019 și cu 13% față de 2020. În schimb, exporturile s-au majorat cu 32% față de 2019 și cu 35% față de 2020, până la peste 8,7 miliarde de euro.
În relația cu blocul comunitar, deficitul comercial al Româiei a ajuns în primele 11 luni ale anului trecut la 2,7 miliarde de euro, cu 8% sub nivelul raportat în 2019, dar cu 11,2% peste nivelul din 2019. Față de 2020, au crescut exporturile cu 28,9%, până la 4,9 miliarde de euro în timp ce raportat la 2019 creșterea a fost de 23%. În ceea ce privește importurile, acestea au crescut cu 12% raportat la 2020 și cu 18,7% față de 2019, până la 7,7 miliarde de euro.
Din statele membre cumpărăm cel mai mult din punct de vedere valoric carne de porc ( 537, milioane de euro), preparate pentru hrana animalelor (346,3 milioane de euro), produse de brutărie (342,2 milioane de euro), brânză și caș ( 340 milioane de euro) și preparate nedenmiyte ( 308 milioane de euro).
Exportăm în schimb porumb (706,5 milioane de euro), semințe de floarea-soarelui (615 milioane de euro), țigări de foi (541,3 milioane de euro), semințe de rapiță ( 505,4 milioane de euro) și tutunuri. ( 434,9 milioane de euro).
Ce am exportat în plus în toată lumea
Ca și în 2020, cel mai mult am exportat porumb, de 1,4 miliarde de euro, cu 49,7% mai mult decât în 2020 și cu 27,7% peste 2019.
Urmează grâul și meslinul a cărei valoare la export s-a majorat cu 79% față de 2020 și cu 33,4% față de 2019, până la 1.42 miliarde de euro
Față de 2020, semințele de floarea-soarelui au urcat două poziții în clasament,până pe locul trei, după o creștere a valorii exporturilor cu 38,5%, până la 754,9 milioane de euro. Și-au redobândit locul din 2019, dar cu valori ale exporturilor cu 9% mai mari. Urmează tutunul cu exporturi de 646,9 milioane de lei, cu 4,7% mai mari față de anul trecut și cu 157% mai mult decât în 2019, precum și țăgările de foi cu exporturi de 579,6 milioane de euro.
Față de 2020, exporturile de țigări de foi au fost cu 13% mai mici, în timp ce față de 2019 au fost cu 6% mai mici. Cea mai mare creștere a exporturilor a fost raportată la orz, unde valoarea livrărilor către alte state s-a dublat față de 2020 și a crescut cu 154% față de 2019. În primele 11 luni ale lui lui 2021, am exportat orz în vaoare de 414,8 milioane de euro
Top produse pe care le importăm
În ceea ce privește produsele agroalimentare cele mai importate, 2021 nu a adus mari schimbări. Avem în continuare carnea și produsele din carne de porc în fruntea clasametului, cu importuri de de 539,3 milioane de euro, cu 1% mai mari față de 2020, dar cu 2% sub nivelul lui 2019. Urmează produsele de brutărie, de patiserie și biscuiti cu importuri de 409,1 milioane de euro, cu 17% mai mult decât în 2020 și 21,7% mai mult decât în 2019.
Pe poziția a treia, este o categorie nou intrată -preparate alimentare nedenumite si necuprinse in alta parte- în valoare de 362 de milioane de euro, în timp ce poziția a patra este ocupată ca și în 2020 de categoria preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor, cu o valoare a importurilor de 356,9 milioane de euro.
Brânza și cașul au rămas, de asemenea, pe poziția a cincea ca și în 2020, cu importuri ce au totalizat 341,7 milioane de euro, cu 33,4% peste 2019 și cu 18,4% peste nivelul din 2020.