LIFE IS HARD, companie de tehnologie listată la BVB, și-a dublat anul trecut cifra de afaceri

24 02. 2022
CatalinChis_LIH

Cea mai mare pondere în cifra de afaceri LIFE IS HARD a avut-o linia de business din telecomunicații, care a generat 58,86% din acest rezultat, urmată de Insurance, care a adus 30,95% din venituri.

Rezultatul brut s-a concretizat, de asemenea, într-un profit de 3,84 milioane de lei, în creștere cu 204,82% comparativ cu valoarea înregistrată în 2020 (1,26 milioane de lei).

Compania și-a îmbunătățit în 2021 și alți indicatori financiari importanți, majorându-și cu peste 500%  activele proprii și înregistrând îmbunătățiri semnificative pe lichiditate.

„2021 a fost primul an de concretizare a strategiei de dezvoltare accelerată, iar rezultatele ne arată că deciziile noastre de business au puterea să aducă valoare imediată, cel puțin la nivelul promis, și să crească în mod sănătos fundamentul companiei, demers pe care îl facem pe termen lung. Pe lângă cifrele LIFE IS HARD, companiile Innobyte si Performia Finance, în care avem dețineri, au înregistrat de asemenea performanțe, atât ca venituri, ambele cu creșteri de peste 20%, cât și ca profit”, spune Cătălin Chiș, președinte al Consiliului de Administrație LIFE IS HARD.

În 2021, acțiunile LIH au atins două puncte maxime, de 13,8 lei/acțiune, respectiv 13,15 lei/acțiune, iar numărul acționarilor LIH a crescut semnificativ, ajungând la 1.024, de la 536 membri ai acționariatului, la final de 2020. 

Tot în 2021, compania a luat decizia de divizare a acțiunilor, operationalizată la începutul anului in curs, demers prin care LIFE IS HARD a dorit să aducă acționarilor mai multă flexibilitate pe portofoliile deținute de aceștia, respectiv posibilitatea de a crește mai ușor lichiditatea pe bursă.

„Finalul lui 2021 a fost si momentul pentru o decizie majoră de business, pentru care ne pregătim intens: trecerea LIFE IS HARD pe piața principală a Bursei de Valori București, planificată pentru începutul anului 2023. Această nouă poziție pe care o vizăm ne încurajează să menținem un bun nivel de performanță în continuare și să aducem alături noi parteneri de creștere”, menționează Cătălin Chiș.

Compania își continuă și anul acesta campania de atragere de parteneri și vizează achiziții de noi companii din tehnologie, cu competențe complementare. Pentru perioada 2021-2022, LIFE IS HARD și-a anunțat intenția de a investi 10 milioane de euro în acest demers.

LIFE IS HARD este prima companie românească de software listată la Bursa de Valori București – piața AeRo și are expertiză avansată în dezvoltarea de proiecte de digitalizare pentru companii și comunități. 

Performanțele LIFE IS HARD au determinat prezenţa succesivă a companiei în topurile Deloitte CE Technology Fast 50 şi în Top Deloitte FAST 500 EMEA (include Europa, Middle East si Africa) și au adus constant comunității de business din România recunoașteri ale performanțelor în domeniul IT&C, prin nominalizări și premii obținute de LIH la competiții internaționale de top.