BT are capitalizare robustă, 72% capital românesc şi aproape 39.000 de investitori direcţi persoane fizice.
“În 2021, în pofida unui climat impredictibil, noi, la BT, ne-am menținut optimismul și angajamentul ferm de a contribui la relansarea economiei românești, iar azi ne bucurăm că cifrele ne confirmă așteptările. A fost un an în care am finanțat populația și companiile, am crescut volumul operațiunilor derulate prin bancă și am creat valoare pentru acționari. De asemenea, prin achiziția Idea::Bank am contribuit la consolidarea sistemului bancar. Vom continua să investim în oameni, produse și tehnologie, întărind poziția noastră pe piață atât prin creștere organică responsabilă, cât și prin eventuale achiziții”, afirmă Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie, Banca Transilvania.
Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 132,5 miliarde lei. Creditele au crescut până la 50,2 miliarde lei, iar depozitele au ajuns la 108 miliarde lei, din care 71,89 miliarde lei sunt ale clienţilor persoane fizice, iar 36,13 miliarde lei, ale persoanelor juridice. Profitul net consolidat al Grupului Financiar BT este de 2.045,77 milioane lei, din care cel al băncii, de 1.782,70 milioane lei. Profitul operațional al băncii a crescut la 2.257,20 milioane lei. Eficienţa operaţională, care reprezintă raportul cost/venit, s-a păstrat la nivelul confortabil de 48,1% datorită bunei gestionări a costurilor şi eficientizării prin digitalizarea proceselor.
BT a finanțat consistent populația și companiile
BT are peste 2,7 milioane de clienţi unici digitalizaţi, 75% din clienţii activi
Banca Transilvania este lider de piață în domeniul cardurilor, cu 4,7 milioane de carduri în portofoliu, din care peste 560.000 carduri de credit. Cu peste 100.000 de carduri noi, a fost cel mai bun an privind cardurile de credit.
Tranzacţiile efectuate cu cardul au crescut cu 35% în 2021 față de 2020. Banca a ajuns la peste 2,1 milioane de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay. Numărul plăţilor cu telefonul s-a dublat în 2021 faţă de 2020, ajungând la 68 milioane. Peste 1 milion de retrageri de numerar au fost realizate cu telefonul, prin BT Pay, de la bancomatele Băncii Transilvania.
Rata expunerilor neperformante este de 2,71% la 31 decembrie 2021, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 166%, conform indicatorului EBA. Solvabilitatea BT fără profitul aferent anului 2021 este de 22,62%, iar cu profit inclus este de 24,46%.