Dezvoltatorul de software CIEL Romania se rebranduiește în NextUp și investește peste 1 milion de euro în noi tehnologii

01 03. 2022
RoxanaEpure_ManagingPartner_NextUp

„Ideea de rebranding a CIEL România în NextUp vine ca un pas firesc după o creștere organică a companiei în cei peste 30 de ani de activitate și prezență în piață. Sistemul informatic de tip ERP creat de noi s-a dezvoltat odată cu cererile clienților noștri, pe care de-a lungul timpului le-am ascultat, iar apoi le-am implementat. Am transformat solicitările lor în funcționalități pragmatice ale softului. Și așa cum este firesc pentru afacerile locale să facă pasul următor către creștere, odată cu ele facem și noi pasul următor spre dezvoltare. Ne dedicăm în continuare susținerii afacerilor și antreprenorilor local pentru a face pasul către scalare în business, dar de astăzi suntem NextUp”, declară Roxana Epure, Managing Partner NextUp.

Sistemul informatic integrat de tip ERP este adaptat realității antreprenoriale actuale și se mulează pe procesele operaționale de business. Soluțiile NextUp sunt special construite pentru antreprenorii locali și sunt potrivite realității operaționale de zi cu zi din afacerile românești.

„Venim în ajutorul antreprenorilor locali cu soluții de automatizare și robotizare prin tehnologii terțe, prin care reușim să salvăm timp și resurse. Totodată, soluțiile noastre reușesc să susțină fluxul de lucru pe tot parcursul activității. În ceea ce privește partea de user experience, antreprenorii trebuie să știe că instalarea inițială a sistemelor noastre moderne durează doar câteva zile, iar softul se poate învăța într-un timp relativ scurt. În plus, utilizatorii beneficiază de asistență online și telefonică 12 ore pe zi, fără număr limitat de apeluri. Suntem dedicați clienților noștri și le oferim tot suportul până la finalul implementării soluției software, iar raportul calitate/preț este optim”, declară Roxana Epure.

Soluțiile companiei se adresează business-urilor din România cu afaceri între 500.000 și 2 milioane de euro din domeniile retail tradițional, e-commerce, producție alimentară, producție industrială, servicii și distribuție. Sistemul informatic integrat de tip ERP se potrivește perfect etapei de dezvoltare a afacerilor, în scalare și creștere, dar și pentru stabilizarea business-urilor. 

NextUp, dezvoltatorul primului ERP cu inteligenţă artificială, este unul dintre cei mai mari producători de softuri pentru antreprenori și contabili, create prin tehnologii moderne şi actualizate la zi în funcţie de schimbările legislativ-fiscale. Adresate afacerilor locale, softurile NextUp sunt folosite cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de timp şi a optimiza procesele şi previziunile de business. NextUp are peste 7.000 de clienți, cu o medie de cinci utilizatori per companie.