Putin vrea să-l reinstaleze pe Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte al Ucrainei – media

Kremlinul ar pregăti în prezent o operaţiune specială pentru a-l înlocui pe actualul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski cu Viktor Ianukovici, fost şef al statului, înlăturat de la putere de valul ineditei mişcări de contestare din 2014, intrată în istorie ca "Revoluţia din EuroMaidan", a informat miercuri publicaţia Ukrainska Pravda, citând serviciile de informaţii ucrainene.
AGERPRES - mie, 02 mart. 2022, 15:07
Putin vrea să-l reinstaleze pe Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte al Ucrainei - media

În acest scop, Ianukovici, care în 2014 a fugit în Rusia, a fost adus la Minsk, unde ar urma să fie proclamat drept „preşedinte al Ucrainei”, conform unuia dintre scenariile dezvăluite publicaţiei menţionate de o sursă din serviciile secrete ucrainene.

Aceste informaţii relevă posibilitatea ca Kremlinul să pregătească o operaţiune de dezinformare sau acţiuni pentru aducerea lui Ianukovici în Ucraina sau publicarea în viitorul apropiat a unui apel în numele său către poporul ucrainean.

Din 2014, Ianukovici se ascunde în regiunea rusă Rostov pe Don, situată la frontiera cu Ucraina. În toţi aceşti an, fostul preşedinte a ieşit foarte rar în public, notează portalul RBC.ua.

În trecut, el a susţinut câteva conferinţe de presă, dar în ultimele şase luni nu s-a mai auzit nimic de el.

În ianuarie 2019, tribunalul districtual Obolon din Kiev l-a condamnat pe Ianukovici, în contumacie, la 13 ani de închisoare. El a fost găsit vinovat de înaltă trădare, în special pentru apelul adresat preşedintele rus Vladimir Putin în 2014 de a trimite trupe ruse în Ucraina. Anul trecut, verdictul a fost menţinut de Curtea Supremă a Ucrainei.

Preşedintele rus Vladimir Putin ar fi furios faţă de modul în care decurge invazia rusă în Ucraina sau, cum o numeşte el, „operaţiune specială”, care miercuri a intrat în a şaptea zi, armata rusă suferind pierderi grele şi demonstrând că, în ciuda sumelor imense pompate în modernizare, a rămas prost echipată şi tributară tacticilor moştenite din cel de-al Doilea Război Mondial, conform declaraţiilor făcute de jurnalistul rus Andrei Babcenko, care trăieşte de mai mulţi ani în Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Eșec pentru Trump în negocierile cu Rusia? Ce șanse mai sunt pentru acord de pace în Ucraina
Eșec pentru Trump în negocierile cu Rusia? Ce șanse mai sunt pentru acord de pace în Ucraina
Unul dintre punctele cheie ale unei negocieri de succes este să fii întotdeauna dispus să te retragi de la masă. Dar nu este clar dacă administrația Trump a amenințat că va renunța la un......
JD Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin
JD Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin
Vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro ...
FOTO Locomotivă CFR Călători, modernizată de Softronic, tractează un tren internațional. De ce e specială
FOTO Locomotivă CFR Călători, modernizată de Softronic, tractează un tren internațional. De ce e specială
Un pasionat de trenuri a postat săptămâna aceasta imagini cu o locomotivă CFR Călători, modernizată la uzina Softronic ...
INFOGRAFIC Pe ce loc se află Bucureștiul în top 10 capitale europene de vizitat primăvara aceasta
INFOGRAFIC Pe ce loc se află Bucureștiul în top 10 capitale europene de vizitat primăvara aceasta
DiscoverCars.com a realizat un clasament al celor mai bune capitale europene de explorat cu mașina în această primăvară, ...