Simtel va construi o instalație fotovoltaică pentru dezvoltatorul CTP. Va avea 11 MW, 30.000 de panouri și va fi cea mai mare instalată pe acoperiș din România
Instalațiile fotovoltaice vor fi proiectate și construite de Simtel Team pe 11 clădiri din cadrul parcului industrial CTPark Bucharest West și vor avea o putere instalată de 11 MWp, aproximativ 30.000 de panouri fotovoltaice.
În primul an de funcționare, energia produsă va fi de 13.524.000 kWh, practic, poate alimenta echivalentul a 3.705 gospodării și reduce emisiile de dioxid de carbon în atmosferă cu 17.581 tone pe an. Odată cu finalizarea lucrărilor, acesta va fi cel mai mare proiect fotovoltaic construit pe acoperiș în România.
În cadrul acestui proiect, Simtel Team va fi responsabilă de lucrările de inginerie, proiectare, achiziții echipamente și materiale, montaj, testare și punere în funcțiune pentru implementarea la cheie a instalației fotovoltaice. După finalizarea lucrărilor, compania va asigura mentenanța panourilor fotovoltaice, ce presupune monitorizarea 24/7, remedieri corective de orice tip realizate în 24 de ore și revizii anuale pentru a preveni apariția oricăror altor potențiale situații neplăcute în viitor.
„Eficientizarea consumului de energie devine o prioritate pentru tot mai multe afaceri din România, precum și din străinătate. În ultima perioadă, pe fondul creșterii prețurilor la energia produsă din surse convenționale, dar și a directivelor europene cu privire la protejarea mediului înconjurător, solicitările pentru construirea de capacități de producție de energie regenerabilă prin instalarea de centrale electrice fotovoltaice sunt pe un trend ascendent.
În cadrul Simtel milităm pentru independența energetică și protejarea mediului și ne bucurăm când găsim parteneri, precum CTP, cu care împărtășim aceeași viziune. Acest proiect este unul ambițios și setează trendul de eficientizare a consumului de energie al spațiilor logistice,” a declarat Iulian Nedea, cofondator și CEO al Simtel Team.
În ultimii trei ani, Simtel Team a proiectat și instalat pentru beneficiari peste 30 MWp de centrale electrice fotovoltaice, ce însumează peste 70.000 panouri fotovoltaice. Acestea produc anual peste 37.000 MWh și reduc emisiile de dioxid carbon în atmosferă cu aproximativ 50.000 tone. Prin urmare, beneficiarii economisesc anual energie în valoare de peste șapte milioane de euro pe care nu o mai plătesc către furnizori clasici de energie.
“În 2021, Simtel Team a semnat o serie de parteneriate semnificative pentru construirea de instalații fotovoltaice în România. În prima parte a anului compania a finalizat instalarea pentru Kaufland România a peste 1.300 de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de 490,5 kWp, pe acoperișurile a două magazine din București și Focșani. De asemenea, Simtel Team a semnat un parteneriat cu Dedeman pentru construcția de centrale electrice fotovoltaice pe acoperișurile celor 44 de magazine din România.
În plus, la finalul anului 2021, Simtel Team a câștigat o nouă licitație privind construirea și instalarea de centrale electrice fotovoltaice cu o putere instalată cuprinsă între 50 și 100 kWp pentru magazinele Penny din România. Tot în aceeași perioadă, compania a mai semnat un contract semnificativ cu Fan Courier pentru instalarea unei centrale electrice fotovoltaice cu o putere totală instalată de 2.199,95 kWp pentru două depozite, acoperișul punctului de lucru și parcarea sediului Fan Courier din București”, mai arată comunicatul.
Simtel Team este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 iulie 2021, iar în prezent compania are o capitalizare de piață de peste 160 milioane de lei. Este o companie românească, fondată în 2010 de trei antreprenori români – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău. Compania operează în 3 domenii de activitate – telecomunicații, energie regenerabilă și automatizări industriale.
CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de spații industriale și logistice din Europa după suprafața închiriabilă, având un portofoliu peste 8 milioane m² în zece țări la data de 31 decembrie 2022
În România, CTP deține o suprafață totală de peste 2,1 milioane mp de depozite de clasa A în 15 orașe: Arad, Brașov, București, Caransebeș, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitești, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Turda, Ineu și Salonta.