Vodafone lansează ofertele de Paști

11 04. 2022
Oferta Pasti_Vodafone Romania

Pentru 7,9 euro/ lună, clienții Vodafone de servicii mobile vor primi pachetul Vodafone Maxim cu NET maxim (NET 500 sau NET 1000, în funcție de acoperire), Vodafone TV, 206 canale TV, extraopțiunile Sport și 4K incluse. Același pachet este disponibil pentru 9,9 euro/ lună pentru clienții noi care optează pentru oferta de servicii fixe de la Vodafone.

Clienții de servicii fixe care își achiziționează un abonament de servicii mobile vor putea beneficia de trafic nelimitat de date, la doar 7,9 euro/ lună, cu abonamentul RED 12, dar și de reduceri la dispozitive. 

De trafic nelimitat se vor bucura timp de un an și noii clienți de servicii mobile care vor opta pentru abonamentul RED 12, redus la 9,9 euro/ lună.

„Când vorbim de beneficii, reperul la Vodafone este ‘maximizare’. Continuăm parcursul convergent în materie de servicii în cea mai bună rețea mobilă, respectiv în rețeaua fixă care oferă cea mai bună experiență de utilizare a internetului din România și mergem către clienții noștri noi cu oferte cu beneficii maxime. Îi încurajăm astfel  să își maximizeze inclusiv resursele de timp și bani, apelând la un singur furnizor pentru toate serviciile de comunicații și divertisment de care au nevoie”, a declarat Nedim Baytorun, Consumer Business Director, Vodafone România. 

Rețeaua GigaNetwork mobilă a fost certificată „Best in test” în martie 2022 de către auditorul german umlaut, obținând un punctaj total record al ultimilor șase ani în evaluările umlaut, de 922 de puncte, la o diferență de 25 de puncte de următorul operator clasat.

Astfel, rețeaua de comunicații mobile GigaNetwork a Vodafone s-a remarcat ca fiind cea mai bună rețea de voce și date mobile la nivel național, obținând cel mai mare punctaj total, cel mai mare punctaj pentru serviciile de voce mobilă, cel mai mare punctaj pentru serviciile de date mobile, cel mai mare punctaj pentru zonele urbane și cel mai mare punctaj pentru fiabilitatea rețelelor mobile.

În ceea ce privește rețeaua GigaNetwork FIBRĂ, aceasta a fost certificată de același auditor german în luna august 2021 pentru cea mai bună experiență de utilizare a internetului fix din România, fiind prima astfel de certificare conferită de auditorul umlaut unui operator de rețea de internet fix din România.