BVB lansează primul Ghid privind raportarea ESG cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a publicat primul său ghid de raportare potrivit standardelor de mediu, social şi de guvernanţă (ESG) pentru companiile listate, ghid dezvoltat cu asistenţa tehnică a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit unui comunicat al BVB.
AGERPRES - lun, 11 apr. 2022, 12:39
BVB lansează primul Ghid privind raportarea ESG cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

„Astăzi, mai mult ca oricând, Bursa de Valori Bucureşti, la fel ca toate bursele din valori din întreaga lume trebuie să se alinieze la trendul mondial în care criteriile legate de ESG contează din ce în ce mai mult în deciziile de alocare a capitalului de către investitori. Lansarea de astăzi a Ghidului privind raportarea ESG, împreună cu partenerii noştri de la BERD şi compania de consultanţă specializată în sustenabilitate, Steward Redqueen, reprezintă un pas înainte în asumarea angajamentului nostru de a încuraja dezvoltarea finanţărilor responsabile şi a produselor financiare sustenabile. Progresele realizate în ultimiii ani de piaţa de capital din România demonstrează potenţialul ridicat al acesteia. În mod sigur, îmbunătăţirea raportărilor pe tema ESG ale companiilor listate la bursă, la care va contribui şi acest ghid, va susţine tranziţia economiei României spre o economie verde”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, scrie Agerpres,

Bursa menţionează că trecerea către un capital verde şi durabil depinde în mod esenţial de date suplimentare şi mai detaliate despre activităţile ESG care să ajute investitorii în luarea deciziilor. Astfel, raportarea a devenit un instrument esenţial pentru măsurarea modului în care companiile gestionează riscurile la nivel de climă şi sustenabilitate. Implementarea de măsuri pentru a atenua provocările globale precum schimbarea climatică, riscurile lanţului de aprovizionare sau dispariţia biodiversităţii nu a fost niciodată mai critică.

„Bursa de Valori Bucureşti a lansat în anul 2020 primul proiect ESG pe piaţa locală de capital cu scopul de a promova investiţiile responsabile şi de a evidenţia importanţa standardelor ESG în rândul participanţilor la piaţă. La începutul acestui an, am lansat primele scoruri ESG pentru nouă dintre companiile listate la bursă. Prin lansarea Ghidului privind raportarea ESG, Bursa de Valori Bucureşti continuă iniţiativele pentru a susţine implementarea standardelor ESG la nivel local şi pentru a asigura suport emitenţilor locali pentru implementarea acestor standarde în raportările proprii. Ghidul oferă companiilor listate la bursă informaţii valoroase cu scopul de a le ghida demersurile în vederea alinierii la aşteptările investitorilor şi partenerilor lor în materie de raportări ESG. Le mulţumim partenerilor noştri de la BERD şi companiei de consultanţă specializată în sustenabilitate, Steward Redqueen pentru sprijinul oferit în realizarea acestui ghid care este cu siguranţă o resursă practică şi coerentă menită să susţină emitenţii de la Bursa de Valori Bucureşti”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.

Ghidul de raportare ESG pentru emitenţi a fost realizat împreună cu firma de consultanţă în sustenabilitate, Steward Redqueen, cu scopul de a fi un instrument esenţial pentru companiile determinate să contribuie la reducerea emisiilor de carbon în România. Liniile directoare oferă, de asemenea, informaţii clare şi comparabile investitorilor şi asigură o platformă necesară pentru alinierea la viitoarele cerinţe de raportare UE, în temeiul Regulamentului privind publicarea de informaţii cu referire la finanţarea durabilă (SFDR) şi al Directivei privind raportarea sustenabilităţii corporative (CSRD).

„Suntem determinaţi să continuăm demersurile de sprijinire a ţării în tranziţia sa către o economie cu emisii de carbon scăzute şi rezilienţă la schimbările climatice, în conformitate cu agenda UE pentru finanţarea sustenabilă. În 2021, 83% din investiţiile noastre din România au fost în concordanţă cu ‘Abordarea noastră pentru o tranziţie către o economie verde’ şi continuăm să adaptăm modelul nostru unic de business, care combină investiţiile, dialogul politic şi consultanţa pentru a promova tranziţia ecologică. Expertiza partenerului nostru, BVB, în dezvoltarea Ghidului privind raportarea ESG dedicat companiilor listate a fost cheia succesului acestei abordări”, a declarat Harry Boyd-Carpenter, EBRD, Managing Director, Climate Strategy & Delivery.

BVB are un rol semnificativ în fluidizarea fluxului de informaţii ESG între companii şi investitori, prin asigurarea transparenţei, oferirea de suport, servicii şi creşterea conştientizării în rândul clienţilor şi stakeholderilor.

BERD a ajutat, de asemenea, Bursa de Valori din Varşovia şi Bursa de Valori din Macedonia să elaboreze şi să publice liniile directoare de raportare ESG. În 2021, BERD a investit 546 milioane de euro în România. De la începutul cooperării, în 1993, BERD a investit în România peste 9,5 miliarde euro în cadrul a 485 de proiecte, mobilizând astfel resurse financiare semnificative.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...