Petrolul s-a ieftinit. Preţurile au scăzut luni cu 4%. Ţiţeiul Brent a coborât sub 100 de dolari pe baril

12 04. 2022
petrol 87543034567643

Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 4,35 dolari, sau cu 4,2%, la 98,43 dolari pe baril până la ora 17:46 GMT (20:46 ora României), în timp ce preţul ţiţeiului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a scăzut cu 3,75 dolari, sau cu 3,8%, la 94,51 dolari pe baril, cel mai redus nivel din 25 februarie, a doua zi după ce forţele ruse au invadat Ucraina, o acţiune pe care Moscova o numeşte ”operaţie militară specială”, scrie News.ro.

Preţul petrolului Brent a atins cel mai scăzut nivel din 16 martie.

Consumul de combustibil din China, cel mai mare importator de petrol din lume, a stagnat din cauza restricţiilor impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului la Shanghai, au declarat analiştii de la firma de consultanţă Eurasia Group, scrie News.ro.

Shanghai, centrul financiar al Chinei, a început luni să reducă restricţiile în unele zone, în ciuda raportării unui record de peste 25.000 de noi infecţii cu Covid-19.

”Chiar şi atunci când restricţiile din Shanghai vor fi ridicate, politicile Chinei împotriva Covid-19 vor rămâne probabil un obstacol pentru cerere”, a spus Eurasia Group, menţionând că reeestricţiile de la Shanghai au redus probabil consumul total de petrol al Chinei cu până la 1,3 milioane de barili pe zi (bpd).

Pentru a ajuta la compensarea deficitului de ţiţei rusesc după ce Moscova a fost lovită de sancţiuni, ţările membre ale AIE, inclusiv Statele Unite, vor elibera 240 de milioane de barili de petrol în următoarele şase luni.

Citeşte mai departe pe News.ro.