Investiție de 14 milioane de euro în cea mai mare stație de procesare a semințelor din România, operată de grupul american Corteva

Corteva Agriscience, producătorul american de seminţe şi produse de protecţia plantelor, a finalizat o investiție de 14 milioane de euro într-o nouă unitate de depozitare și condiționare la Afumați, acolo unde se află și o stație de procesare a semințelor de floarea-soarelui și a porumbului pe care compania o operează din 2006.
Ion Dobreanu - mar, 03 mai 2022, 12:15
Investiție de 14 milioane de euro în cea mai mare stație de procesare a semințelor din România, operată de grupul american Corteva

Noua unitate de depozitare și condiționare în care Corteva a investit 14 milioane de euro  va permite companiei să scurteze lanțul de aprovizionare, să-și sporească capacitatea de reacție și de livrare, cât și capacitatea de prelucrare la nivel european, pentru a susține creșterea din regiune, informează compania ale cărei investiții totale pe plan local, în unitatea de la Afumați, au ajuns la 74 milioane euro.

De asemenea, investiția va permite companiei să creeze aproape 20 de noi posturi contractuale, pe lângă cele 300 permanente și sezoniere deja existente.

Potrivit companiei, cererea de semințe din partea fermierilor este tot mai mare, atâ la nivel național cât și la nivel internațional.

Unitatea de producție a semințelor de la Afumați, aflată la 12 km est de București, este una dintre cele mai moderne facilități de producție Corteva din lume și cea mai mare stație de procesare a semințelor din România. Aflată în funcțiune încă din 2006, aceasta produce semințe de porumb și floarea-soarelui pentru clienți de pe întreg teritoriul Europei.

“ Cu ajutorul noii investiții, vom ajuta fermierii să obțină rezultate mai bune și să răspundă cererii tot mai mari de semințe de floarea-soarelui de înaltă calitate, în contextul unor eforturi continue menite să îi ajute pe fermieri să își îmbunătățească performanțele”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience Romania&Moldova,

 

Te-ar mai putea interesa și
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines la Aktau, în Kazahstan, accident......
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...