Mercedes-Benz și-a revizuit în sus prognozele privind rezultatele sale financiare din următorii patru ani

Mercedes-Benz a îmbunătăţit estimările privind marja de profit în împrejurări favorabile la 14% până în 2025, faţă de ţinta precedentă de 10% sau mai mult, a anunţat joi producătorul auto german, în condiţiile reorientării strategiei spre vehiculele de lux care aduc profituri ridicate, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 19 mai 2022, 18:07
Mercedes-Benz și-a revizuit în sus prognozele privind rezultatele sale financiare din următorii patru ani

Aproximativ 75% din investiţii vor fi alocate vehiculelor premium şi celui mai bine vândut segment – modelele C-Class şi E-Class, în timp ce va fi redus numărul modelelor mai ieftine, de la şapte la patru.

Compania se aşteaptă în următorii patru ani la o creştere de 60% a ponderii vânzărilor modelelor de top, apreciind că cel mai ridicat potenţial de creştere îl are piaţa auto din China.

În primul trimestru din 2022, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) a urcat la 5,2 miliarde de euro (55,54 miliarde dolari), chiar dacă livrările de automobile au scăzut cu 10%, a anunţat Mercedes-Benz.

Divizia Mercedes-Benz Cars a raportat o marjă ajustată de profit de 16,4%, faţă de 12,6% la divizia Mercedes-Benz Vans.

Producătorul german de maşini premium a confirmat obiectivul pentru 2022, estimând că va înregistra o marjă ajustată de profit de 11,5 – 13% la divizia auto, dar a avertizat că perspectivele ar putea fi afectate de înrăutăţirea efectelor războiului şi de deficitul de semiconductori.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș anunță că MIPE are în lucru două variante pentru rezolvarea jalonului din PNRR privind pensiile speciale
Boloș anunță că MIPE are în lucru două variante pentru rezolvarea jalonului din PNRR privind pensiile speciale
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat marţi că în acest moment sunt în lucru două variante pentru reforma pensiilor speciale, jalon care este cuprins în......
Cel mai bine plătit bancher din Europa continentală este șeful UBS. Cât a câștigat anul trecut
Cel mai bine plătit bancher din Europa continentală este șeful UBS. Cât a câștigat anul trecut
Şeful grupului bancar elveţian UBS AG, Sergio Ermotti, a fost anul trecut cel mai bine plătit director general în rândul ...
Bruxelles-ul revizuiește politica de coeziune a Uniunii Europene. Ce domenii sunt vizate să fie îmbunătățite
Bruxelles-ul revizuiește politica de coeziune a Uniunii Europene. Ce domenii sunt vizate să fie îmbunătățite
Comisia Europeană a anunţat marţi că revizuieşte politica de coeziune a UE pentru a sprijini mai bine competitivitatea ...
Comisia Europeană propune modificarea Regulamentului privind emisiile de CO2 pentru mașinile noi, prin intrducerea unei măsuri de flexibilizare a țintelor din perioada 2025 – 2027
Comisia Europeană propune modificarea Regulamentului privind emisiile de CO2 pentru mașinile noi, prin intrducerea unei ...
Comisia Europeană a propus marţi o modificare specifică a Regulamentului de stabilire a standardelor de performanţă ...