58% dintre pompele de căldură vândute în România ar putea înlocui vechiul sistem de încălzire
În România, sectorul cu cel mai ridicat consum de energie este cel rezidențial, reprezentând 34% din totalul consumului în condițiile în care, la nivelul Uniunii Europene, segmentul rezidențial reprezintă 25,4% din total consum, după cum arată EUROSTAT pe bază studiului „The European Heating Product Markets”.
În acest context, tehnologia pompelor de căldură reprezintă soluția ideală pentru o eficiență energetică.
„Previziunile pentru piața locală de pompe de căldură sunt optimiste. Cererea pentru acest tip de echipamente a fost stimulată în ultimii ani în principal de lansarea în 2010 a programului „Casa Verde”, care a încurajat înlocuirea vechiului sistem cu unul care utilizează surse regenerabile de energie. Programul a fost relansat în acest an, însă doar pentru panouri fotovoltaice. Sperăm că în viitor să fie reincluse și pompele de căldură și tot mai mulți consumatori să se îndrepte spre această soluție eficientă în reducerea emisiilor de CO2, economisirea costurilor și sporirea confortului. Un alt driver important se face simțit în sectorul renovărilor și îl constituie impunerea normelor nZEB pentru clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero, atrăgând mai multă strictețe din partea autorităților publice. Astfel, orice renovare majoră trebuie să fie făcută cu soluții de încălzire mai eficiente energetic. Pentru că sunt ușor de instalat, pompele de căldură sunt ideale pentru înlocuiri și renovări. Utilizatorii beneficiază astfel de un singur sistem care răspunde tuturor nevoilor: încălzire, răcire și apa caldă menajeră ”, a declarat Alexandru Rusu, Residential Manager Daikin România.
Un alt sector în care cererea pentru pompe de căldură poate cunoaște o evoluție ascendentă este cel a construcțiilor noi. „Consumul de energie reprezintă la ora actuală o preocupare dominantă. Și o putem vedea și în sectorul de noi locuințe și proiecte rezidențiale care, conform ultimelor prevederi legislative, trebuie să fie echipate cu soluții de încălzire eficiente energetic și cu impact redus asupra mediului. În aceste condiții, pompă de căldură este soluția viabilă pentru un consum redus deoarece poate fi de până la patru ori mai eficientă decât soluțiile tradiționale de încălzire”, a adăugat Alexandru Rusu, Residential Manager.
Tot din studiul publicat de BRG Building Solutions reiese faptul că, până în 2030, România și-a propus că obiectiv reabilitarea termică anuală a cel puțin 3% din numărul total de clădiri publice. Acest lucru reprezintă încă un motor de creștere a vânzărilor de sisteme de încălzire sustenabile și eficiente energetic.
Cu o experiență de peste 50 de ani în dezvoltarea pompelor de căldură cu cea mai ridicată eficientă energetică, Daikin și-a completat portofoliul cu o gamă extinsă de soluții de încălzire care poate răspunde tuturor nevoilor. Liderul pieței HVAC din România acordă o atenție absolută reducerii impactului asupra mediului și pompele de căldură se remarcă atât prin utilizarea agentului frigorific al viitorului R-32, cât și prin designul unic.
Din această categorie face parte și pompa de căldură Daikin Altherma 3H care se remarcă prin funcționalitate avansată, eficientă sezonieră optimă, economii de energie și costuri de funcționare reduse. Altherma 3H este compatibilă atât pentru încălzirea prin pardoseală, cât și prin radiatoare.
În urmă cu un an, compania a făcut un pas important și pe piață centralelor și a lansat în România prima centrală termică murală în condensare Daikin. Concepută și proiectată în totalitate de Daikin, această îmbină tehnologia modernă de condensare, controlul inteligent și designul contemporan, asigurând încălzire și apa caldă menajeră în cel mai eficient și fiabil mod. Centrală termică murală în condensare Daikin reprezintă cea mai bună opțiune pentru înlocuirea centralei existențe furnizând o tehnologie modernă și mai eficiență din punct de vedere energetic care se reflectă în economii semnificative la facturile de utilități.