Kaufland numește un nou manager responsabil de investițiile companiei. Va avea pe mână peste 300 de milioane de euro anul acesta
Andreea Cioromela a preluat, începând cu luna iunie 2022, rolul de Administrator al Kaufland România, după ce în luna martie a acestui an a fost promovată ca Director General Adjunct al companiei, fiind responsabilă cu conducerea departamentului Imobiliare, potrivit unui comunicat al companiei. Din noua poziție, Andreea va gestiona unul dintre cele mai mari bugete ale comerțului modern din România, peste 300 de milioane de lei anul acesta, și va coordona o echipă de aproximativ 200 de colegi.
În anul financiar 2021, spre exemplu, Kaufland România a alocat aproximativ 375 de milioane de euro proiectelor de expansiune, dezvoltare imobiliară și modernizări, pentru 10 magazine nou deschise și 15 locații deja existente și reamenajate în țară generând astfel peste 1.000 de noi locuri de muncă. În 7 magazine s-au montat inclusiv instalații fotovoltaice în urma unei investiții de peste 1,5 milioane euro.
„Kaufland România se află în plin proces de expansiune și modernizare pe piața locală. Rolul meu este să mă asigur că tot ce înseamnă investiții strategice în dezvoltarea rețelei Kaufland se realizează într-o manieră coerentă, eficientă și, mai ales, sustenabilă, în conformitate cu direcțiile asumate de companie. În acest fel, cred că vom reuși să contribuim la schimbările pe care ni le propunem, atât în mediul de business, cât și la nivelul comunităților locale și regionale, prin crearea de locuri de muncă și oferirea de oportunități de creștere economică”, declară Andreea Cioromela.
Andreea face parte din echipa Kaufland România din august 2019, având o experiență de peste 16 ani în cadrul grupului Schwarz, în domenii precum expansiune, vânzări, logistica și supply chain. Noul administrator, director general adjunct și totodată membru al board-ului executiv de conducere și-a început cariera la Kaufland România, în cadrul Biroului de Expansiune București, unde, pe parcursul celor 2 ani de activitate, a realizat și implementat strategia de dezvoltare a companiei.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.450 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de peste 152 de magazine în România.