Cu un profit net de 43,9 milioane de euro, BSTDB şi-a majorat portofoliul cu 14,6% în 2021, ajungând la 2,37 miliarde euro

24 06. 2022
BSTDB_building-flag

Consiliul Guvernatorilor al Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) și-a desfășurat cea de-a 24-a reuniune anuală sub președinția domnului Samir Sharifov, Ministrul de Finanțe al Republicii Azerbaidjan.

Consiliul Guvernatorilor a aprobat situațiile financiare pentru anul 2021 și profitul net de 43,9 milioane de euro alocat băncii, care se află pe profit pentru al șaptesprezecelea an consecutiv.

Pentru BSTDB, anul 2021 a fost al treilea an de implementare a strategiei sale pe termen mediu și a planului de afaceri 2019-2022, precum și unul dintre cei mai de succes ani de activitate de la înființarea Băncii.

După răspunsul în fața pandemiei din 2020, când activitatea operațională s-a concentrat pe sprijinirea clienților existenți și pe furnizarea de finanțare pentru firmele care se confruntau cu impactul declinului economic, Banca a revenit în 2021 la o abordare mai variată, ajutând firmele să continue investițiile amânate sau să se extindă pentru a beneficia de noi oportunități.

Pe parcursul anului, portofoliul BSTDB a crescut cu 14,6%, ajungând la 2,37 miliarde de euro. Consiliul Băncii a aprobat 29 de operațiuni noi, în valoare de 733,9 milioane de euro. Noile contracte semnate au crescut de la 20 în 2020 la 32 în 2021, în creștere cu 31,5% în termeni de volum, la 820,7 milioane de euro.

Consiliul Guvernatorilor l-a numit președinte al Consiliului pe guvernatorul pentru Republica Bulgaria. Guvernatorii Georgiei și Greciei au fost aleși în calitate de vicepreședinți, pentru o perioadă de un an, până la următoarea reuniune anuală a BSTDB, care va avea loc în Bulgaria, în iunie 2023. 

Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) este o instituție financiară internațională înființată de Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina. Sediul central este în Salonic, Grecia. Banca sprijină dezvoltarea economică și cooperarea regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, capitaluri și garanții pentru proiecte și prin finanțări comerciale în sectoarele publice și private din țările membre. Capitalul autorizat al Băncii este de 3,45 miliarde de euro. BSTDB beneficiază de un rating pe termen lung “A-” acordat de Standard and Poor’s (S&P), “Baa1” acordat de Moody’s și ”A+” acordat de agenția rusă de rating de credit ACRA. Pentru mai multe informații, vizitați: www.bstdb.org.