6 candidaţi în semifinala pentru şefia Bursei. Cât va câştiga învingătorul

10 05. 2012
bvb_sediu_93460100

„Compania de recrutare a ajuns la o listă scurtă de şase persoane, dintre care se vor selecta două sau trei şi, poate mai curând decât într-o lună, Bursa de Valori Bucureşti va ieşi în faţă şi cu un nume“, a declarat pentru ECONOMICA.NET sursa citată.

Cei şase sunt manageri profesionişti, „unii dintre ei aflându-se sub contract, aşa că să spui care sunt aleşii, nu este numai neprofesionist, ci şi inuman“, a mai adăugat sursa citată.

Firma de recrutare Leadership Development Solutions, condusă de Radu Furnică, unul dintre cei mai cunoscuţi head-hunteri din România, a început vânătoarea cu o selecţie de câteva mii de persoane, acum două luni.

Învingătorul selecţiei ar putea va câştiga până la 10.000 de euro pe lună (sau 400.000 pentru un mandat de 3 ani şi jumătate), unul dintre cele mai bune salarii de pe piaţa autohtonă de executivi.

Astfel, directorul general al BVB ar putea câştiga mai mult decât şefii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, autoritatea pieţei de capital şi mai mult decât covârşitoarea  majoritate a brokerilor de pe piaţă.

Piaţa de head -hunting din România este evaluată la circa 6 milioane de euro, şi recrutează anual circa 200 de directori. Liderii pieţei sunt companiile Pedersen&Partners (condusă de Mona Neagoe), Leadership Development Solutions (Radu Furnică) şi K.M. Trust & Partners (Radu Manolescu).

Un head-hunter primeşte între 28 şi 33% din salariul net anual al managerului plasat, potrivit Ziarului Financiar, care citează un studiu al firmei Business Management Technologies.

Prin urmare firma lui Radu Furnică ar urma să primească mai puţin de 40.000 de euro.

Bursa de la Bucureşti a avut patru directori generali, de la înfiinţarea din 1995.

Stere Farmache, în prezent membru în CA, a fost primul director general al BVB din 1995 până în decembrie 2008, când a renunţat la funcţia de execuţie pentru un mandat la conducerea Alpha Bank, fiind preşedinte al Bursei până în ianuarie anul acesta.

Din 2009 până în 2010, Bursa a fost condusă de Anca Dumitru, fosta directoare generală a firmei care administra piaţa Rasdaq. Din august 2010 şi până în noiembrie 2011, la cârma BVB a fost adus primul profesionist din piaţă, Valentin Ionescu, care lucrase anterior pentru BCR – Erste, pentru casa de brokeraj Wood din  Praga şi la Viena.

În prezent de trenurile cotidiene ale Bursei se ocupă Alin Barbu, unul dintre artizanii sistemului informatic al BVB, inclusiv al platformei de tranzacţionare.

În Ianuarie, economistul şef al BCR, Lucian Anghel a fost ales preşedinte al  BVB de către acţionari.