60 de magazine de proximitate deschise într-o singură zi. Metro a ajuns azi la 2.400 de unități LaDoiPași
Retailerul german Metro țintește să ajungă, la finele acestui an, la o rețea de 2.500 de magazine de proximitate LaDoiPași, azi inaugurând simultan 60 de unități, o premieră pentru rețeaua care a ajuns astfel la 2.500 de magazine la nivel național.
Cele 60 de magazine LaDoiPași sunt prezente atât în mediul urban, cât și în cel rural, iar antreprenorii care au preluat franciza sunt în general foști proprietari de magazine de proximitate care au decis să se alăture grupului.
Unitățile au suprafețe medii cuprinse între 80 și 120 mp și vând între 3.500 și 7.000 de produse alimentare și non-alimentare ce variază în funcție de profilul local.
“28 iunie 2024 este o zi memorabilă în istoria de peste 12 ani a francizei LaDoiPași. Inaugurarea simultană a 60 de magazine reflectă interesul crescut al pieței pentru acest model de business și capacitatea noastră de a răspunde unui volum mare de cereri. A fost o cursă contracronometru, care a presupus un efort logistic impresionant și o mobilizare de forțe fără precedent în companie pentru a face posibil un proiect atât de ambițios. Le urăm bun-venit noilor parteneri în comunitatea noastră. Avem convingerea că, împreună, vom fi mai puternici și vom construi afaceri sustenabile. Continuăm să susținem afacerile independente prin dezvoltarea rețelei LaDoiPași, unul dintre pilonii de creștere ai businessului METRO”, a declarat Irinel Popescu, Sales & Operations Director, METRO Romania.
Modelul de franciză Metro La Doi Pași presupune că magazinele sunt deținute în totalitate de antreprenori, fiind, practic, afaceri independente. Rolul Metro este de a susține antreprenorii atât în faza de investiție, cât și în cea operațională. Este vorba despre sprijin în amenajarea magazinului, dar și în transferul continuu de know-how pe zonele de mercantizare, soluții de marketing, soluții digitale și consultanță pentru atragerea, fidelizarea clienților și stimularea vânzărilor.
De asemenea, Metro asigură elementele de branding, de mercantizare, dotările cu echipamente și suport IT, materialele promoționale, campaniile de promovare la nivel național, campaniile de loialitate și aniversare.
Antreprenorii LaDoiPași mai beneficiază de un sistem de gestiune integrat cu Metro, care automatizează operațiuni precum înregistrarea facturilor, gestionarea produselor, controlul stocurilor, activități care în mod tradițional presupun un volum mare de muncă.
Anul trecut a fost lansată aplicația mobilă LaDoiPași, care le oferă clienților magazinelor acces facil, pe telefon, la informații despre ofertele lunare, campaniile organizate în magazine și la o serie de oferte ce pot fi activate exclusiv în această aplicație. De asemenea, utilizatorii acesteia pot găsi cel mai apropiat magazin LaDoiPași prin intermediul hărții integrate.
Conceptul LaDoiPași a fost lansat pe piața locală în 2012 și dezvoltat în regim de franciză de Metro România.
METRO este lider internațional în comerțul de produse alimentare și nealimentare cu ridicata, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor și business-urilor din zona de catering (HoReCa), precum și ale comercianților independenți (Traders).