AROBS lansează AROBS Engineering, în urma finalizării tranzacției cu Enea AB Suedia. Compania va acoperi zona de dezvoltare software embedded

03 08. 2022
Voicu Oprean arobs

În urma finalizării tranzacției cu Enea AB Suedia, prin care a preluat linia de business și echipa de Software Development Services a companiei suedeze, la începutul lunii iunie.  AROBS Transilvania Software anunță lansarea AROBS Engineering, potrivit uni comunicat al companiei. Noua entitate este formată din aproximativ 160 de specialiști în tehnologii embedded localizați în București, Iași și Craiova, precum și în Florida, SUA și furnizează servicii de dezvoltare software embedded clienților din Europa și America de Nord. Portofoliul de clienți al companiei este format din jucători semnificativi la nivel global în domenii, precum medical, aerospațial, maritim, IoT industrial, etc.

„Încă de la semnarea tranzacției în luna aprilie, am avut în vedere dezvoltarea unei colaborări cât mai strânse cu noii colegi care s-au alăturat echipei AROBS, prin crearea unei organizații independente care să înglobeze serviciile și experiența specifică a acestora în domeniul serviciilor pe care le oferă, cu focus maxim pe sisteme embedded. AROBS Engineering înseamnă un mix de competențe de embedded pentru parteneri din sectoare performante la nivel global – medical,  aerospațial, maritim, industrial IoT, electronice, fintech, și nu numai. Echipa de management a AROBS Engineering este una performantă și extrem de bine structurată, prin urmare, sunt încrezător că acest parteneriat va fi unul benefic atât la nivel de grup, cât și pentru clienții noștri. Pe termen mediu și lung, obiectivele AROBS Engineering se axează pe creșterea businessului companiei pe nordul Americii și pe vestul Europei, precum și extinderea portofoliului de clienți,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

În luna aprilie a acestui an, AROBS Transilvania Software a anunțat semnarea tranzacției prin care a preluat integral Enea Services Romania SRL și, implicit linia de business și echipa de dezvoltare de servicii software a Enea AB, împreună cu operațiunile din SUA (contractorii locali și clienții). AROBS Engineering va fi condusă de Marius Duțu, cel care a ocupat poziția de CEO și înainte de preluarea companiei de către AROBS, împreună cu ceilalți membri ai echipei de management.

„Ne bucurăm că facem parte din Grupul AROBS și suntem încrezători că împreună vom continua să dezvoltăm noi proiecte de succes în embedded software. De-a lungul celor peste 20 de ani de existență a companiei, am trecut prin două astfel de procese de integrare, în urma achiziționării acesteia de către Adecco în 2006 și Enea AB în 2008. Sunt convins că a treia tranzacție este cu noroc, iar AROBS Engineering va deveni în următorii ani un punct de referință în ceea ce înseamnă dezvoltarea de software embedded atât la nivel regional, cât și global. Experiența echipei noastre împreună cu cea a colegilor din cadrul AROBS se va reflecta în diversificarea serviciilor și soluțiilor software de care vor beneficia partenerii noștri din întreaga lume. Progresul tehnologic nu ia niciodată pauză și din acest motiv este important ca nici noi să nu ne oprim niciodată și să ne dezvoltăm și adaptăm în permanență serviciile și soluțiile software celor mai recente cerințe din toate sectoarele economice,” a declarat Marius Duțu, CEO al AROBS Engineering.

AROBS Transilvania Software furnizează  servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America.  AROBS este prezentă în 10 locații din România și 7 din străinătate și are peste 950 de  specialiști.