Chimcomplex – Profitul net a scăzut cu 42%, la 165 milioane lei, în primul semestru din 2022

17 08. 2022
Chimcomplex
Chimcomplex

Poliolii – polieteri au avut o pondere de 56% în total vânzări, aceştia fiind produse cu impact major în procesul de decarbonare. Produsele clorosodice au avut o pondere de 33% în total vânzări, urmate de oxo – alcooli cu 4%.

Vânzările pe piaţa externă, în cea mai mare pare adresate pieţelor din Uniunea Europeană, au reprezentat în semestrul I aproximativ 90,79% din totalul vânzărilor.

Cheltuielile din exploatare au crescut în 2022 din cauza preţurilor de achiziţie ale materiilor prime şi utilităţilor, care au avut un trend ascendent în perioada ianuarie-iunie 2022, se precizează în comunicat. Profitabilitatea companiei s-a diminuat în primele 6 luni ale anului 2022, obţinându-se un profit net în scădere cu 42% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021.

„Strategia noastră dă rezultate bune şi arată performanţă operaţională. Cu toate acestea, rezultatele financiare sunt în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2021 ca urmare a creşterii alarmante a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Este esenţial acum să avem asigurat acelaşi mediu economic ca marii noştri competitori europeni şi globali, care beneficiază de preţuri mult mai bune la resurse de bază. În acest fel produsele lor sunt mai ieftine şi invadează piaţa României şi a ţărilor din jur. Acest lucru duce la un deficit şi mai mare al balanţei comerciale a României. În acest context trendul descendent al rezultatelor noastre financiare va continua şi în semestrul II 2022. Ca şi alte companii din industrie avem nevoie de intervenţia statului pentru amortizarea preţurilor crescute la gaz şi energie electrică înainte de a lua în calcul reorganizarea producţiei şi optimizarea structurii organizaţionale”, au declarat reprezentanţii companiei.

Impactul presiunilor inflaţioniste fără precedent asupra dezvoltării marjei a fost limitat prin controlul costurilor şi eficienţa operaţională. Totodată au crescut semnificativ investiţiile din spatele cheltuielilor de capital – reintegrarea fabricilor de pe platforma Oltchim ( achiziţia pachetelor de acţiuni Sistemplast şi CET Govora), dar şi sustenabilitatea.

În aceste condiţii, în primele 6 luni din acest an, Chimcomplex înregistrează un nivel al EBITDA de 232 milioane lei ( 47 milioane euro şi 19% din cifra de afaceri).

„2022 continuă să prezinte o provocare uriaşă pentru noi, rămânem sub presiunea preţurilor şi ne vom adapta producţia în funcţie de contextul macroeconomic şi geopolitic. Piaţa volatilă a energiei ne îngrijorează major, de aceea ne folosim de puterea financiară pe care o mai avem pentru a investi în independenţa energetică. Avem trei proiecte de investiţii în derulare: o instalaţie de cogenerare de înaltă eficienţă de 49 Mw, o instalaţie de trigenerare de înaltă eficienţă de 8 Mw şi monitorizarea consumurilor de energie. Totodată în linie cu valorile şi priorităţile strategice, Chimcomplex va continua să susţină în mod activ tranziţia către chimia verde circulară, hidrogen şi eficienţa tehnologică şi energetică”, au subliniat reprezentanţii companiei.

Începând cu data de 17 ianuarie 2022, acţiunile Chimcomplex SA Borzeşti sunt liber tranzacţionate la categoria Standard a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul de piaţă CRC, continuându-şi parcursul pe piaţa de capital început în 1996 pe Piaţa Aero.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. Este cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. În anul 2021 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,244 miliarde de lei.