Preţurile ridicate la energie trebuie rezolvate la nivel european – premierul ceh

29 08. 2022
energie 6754893765849

Vineri, Petr Fiala informase că Republica Cehă va convoca o reuniune de urgenţă a miniştrilor Energiei din UE, consacrată creşterii preţurilor energiei în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

Decizia de convocare a acestei reuniuni intervine pe fondul încercărilor statelor membre ale UE de a-şi reduce dependenţa de Rusia în materie de aprovizionare cu petrol şi gaz.

Într-un mesaj pe Twitter, Fiala a precizat luni că a discutat din nou cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Înaintea Consiliului Energiei al UE, vrem să găsim împreună cu liderii UE un mod de a ajuta cetăţenii şi companiile”, a declarat premierul ceh.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut duminică Uniunii Europene „să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor”, pentru a scădea facturile la curent.

Săptămâna trecută, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au urcat cu peste 6%, ajungând la aproape 316 euro pentru un Megawatt oră (MWh). În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro/MWh.

În ultimele săptămâni, piaţa s-a înăsprit şi mai mult, deoarece vremea extrem de călduroasă şi uscată a întrerupt transportul combustibilului pe fluvii şi a limitat producţia de energie hidro şi nucleară. Ca rezultat, cererea pentru gaze este în creştere, într-un moment în care livrările din Rusia sunt în scădere.

În Europa, preţurile la gaze sunt de peste zece ori mai ridicate decât media din această perioadă a anului, destabilizând economiile, subminând euro şi sporind presiunile asupra politicienilor pentru a atenua impactul inflaţiei ridicate. Perturbările din aprovizionare s-au intensificat săptămâna aceasta, sporind concurenţa cu Asia pentru asigurarea livrărilor.

Aprovizionarea cu gaze ruseşti rămâne la un nivel redus, iar în septembrie sunt aşteptate fluxuri mai scăzute din Norvegia, din cauza lucrărilor de mentenanţă.

„Pur şi simplu Europa nu are acces la livrări alternative, pentru a compensa declinul aprovizionării cu gaze ruseşti. Gazele naturale lichefiate au ajutat la umplerea depozitelor europene de gaze”, a apreciat Samantha Dart, director în cadrul Goldman Sachs Group Inc.