61 de proiecte noi au fost aprobate pentru finanțare în cadrul Programului Casa Eficientă Energetic

Un număr de 61 de proiecte noi, în valoare de peste 3,121 milioane de lei, vor fi finanţate prin Programul Casa Eficientă Energetic, conform unei noi liste cu dosarele aprobate publicate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 16 sept. 2021, 18:47
61 de proiecte noi au fost aprobate pentru finanțare în cadrul Programului Casa Eficientă Energetic

AFM a publicat pe site-ul instituţiei, www.afm.ro, liste noi cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Casa Eficientă Energetic, Iluminat Public, Rabla Clasic şi Rabla Plus.

Finanţarea în cadrul Programului Casa Eficientă Energetic se acordă în cuantum de maximum 70.000 de lei, inclusiv TVA pentru fiecare proiect, fără a depăşi 60% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale investiţiei.

„Persoanele fizice aprobate în program vor beneficia de fonduri destinate creşterii eficienţei energetice şi reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră prin diminuarea consumului de energie şi utilizarea surselor regenerabile în locuinţe unifamiliale”, se menţionează în comunicatul citat.

Pentru acest program, sesiunea de înscriere este în derulare, persoanele fizice putând accesa programul prin înscrierea în aplicaţia informatică: https://cee.afm.ro/, în limita fondurilor disponibile alocate, vizibile în aplicaţie. Documentele din dosarul de finanţare trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţia informatică.

Ulterior, în cel mult 15 zile de la înscriere, solicitanţii transmit dosarul la sediul AFM, conform ghidului de finanţare, arată AFM în comunicat.

De asemenea, instituţia a publicat şi o listă cu șapte unităţi administrativ-teritoriale aprobate în cadrul Programului Iluminat Public, în valoare de peste 4,128 de milioane de lei, care vor beneficia de fonduri pentru modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţii.

„Pentru acest program, finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi, respectiv maximum 500.000 de lei pentru UAT cu o populaţie de până la 4.000 locuitori şi maximum 1.000.000 de lei pentru UAT cu o populaţie de peste 4.001 locuitori”, se menţionează în comunicat.

În cadrul Programului Rabla Clasic 2021, pentru persoane juridice, a fost publicată săptămâna aceasta pe site-ul Administraţiei o nouă listă conţinând 383 de dosare acceptate pentru 576 de autovehicule şi o motocicletă. De asemenea, au fost publicate 9 contestaţii pentru 12 autovehicule.

Până în prezent, au fost acceptate un număr total de 2.916 dosare pentru 5.049 de autovehicule, 7 motociclete şi 49 de contestaţii pentru 86 de autovehicule.

Potrivit sursei citate, s-au înscris la producători/dealeri auto 2.238 de persoane juridice. Până în prezent, au fost achiziţionate 1.250 autovehicule şi o motocicletă.

De asemenea, s-au înscris la producători/dealeri auto, 49.186 persoane fizice, iar până în prezent au fost achiziţionate 31.326 autovehicule şi 262 motociclete.

În cadrul Programului Rabla Plus 2021, pentru persoane juridice au fost publicate săptămâna aceasta 127 de dosare acceptate pentru 185 de autovehicule electrice, dintre care 135 pur electrice, 49 electrice hibride şi o motocicletă electrică. De asemenea, a fost publicată o contestaţie pentru un autovehicul pur electric.

În total, pentru Rabla Plus au fost acceptate un număr de 1.972 de dosare pentru 3.133 de autovehicule, dintre care 2.135 pur electrice, 993 electrice hibride, 5 motociclete electrice şi 29 contestaţii pentru 58 de autovehicule (35 de autovehicule pur electrice şi 23 electrice hibride).

Potrivit AFM, s-au înscris la producători/dealeri auto 1.812 persoane juridice, iar până în prezent au fost achiziţionate 894 de autovehicule noi (520 pur electrice şi 374 electrice hibride) şi o motocicletă electrică.

La producători/dealeri auto s-au înscris 6.885 de persoane fizice, până în prezent fiind achiziţionate 1.592 de autovehicule noi (940 pur electrice şi 652 electrice hibride) şi trei motociclete electrice.

Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul: www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Casa Eficientă Energetic, Iluminat Public, Rabla Clasic şi Rabla Plus.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...