62 de politicieni polonezi din fostul guvern naționalist sunt inculpați pentru corupție

Mai mult de 60 de responsabili ai fostului guvern polonez condus de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) au fost până în prezent inculpaţi pentru delicte legate de folosirea fondurilor şi alţi peste o sută sunt investigaţi, a declarat vineri premierul Donald Tusk (foto), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 aug. 2024, 19:33
62 de politicieni polonezi din fostul guvern naționalist sunt inculpați pentru corupție

După preluarea puterii la sfârşitul anului trecut, guvernul liberalului pro-european Donald Tusk a făcut o prioritate din a aduce în instanţă miniştri şi oficiali ai fostului executiv al partidului Lege şi Justiţie, astfel încât aceştia să răspundă pentru ceea ce actualul prim-ministru consideră a fi practici corupte şi contrare statului de drept.

Formaţiunea Lege şi Justiţie, care a condus Polonia opt ani la rând şi a fost în tot acest timp în conflict permanent cu Bruxellesul din cauza politicilor conservatoare şi suveraniste promovate de guvernele sale, a trecut la sfârşitul anului trecut în opoziţie după ce a pierdut majoritatea în urma alegerilor din octombrie. De atunci, între actuala şi fosta putere se dă o luptă politică ce are ca principale mize justiţia şi presa.

„După şase luni, avem 62 de persoane din elita conducătoare precedentă care au fost puse sub acuzare. Aceasta nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie înaintea predecesorilor noştri”, a spus premierul Tusk în faţa presei.

El a adăugat că guvernul său desfăşoară şi alte proceduri de natură să conducă la deschiderea de dosare penale, 200 de inspectori ai fiscului investigând în prezent 90 de departamente din 17 ministere, iar potenţiale neregularităţi sunt estimate de fisc la aproximativ 100 de miliarde de zloţi (peste 25 de miliarde de dolari).

„Au fost deja transmise procuraturii notificări asupra unor posibile delicte comise ce implică peste 3,2 miliarde de zloţi”, a mai spus premierul polonez, care consideră aceste fapte ca fiind o parte dintr-un „sistem închis” creat de Partidul Lege şi Justiţie şi bazate pe presupunerea foştilor guvernanţi că niciodată nu ar fi urmat să piardă puterea.

Principalul obiectiv al guvernului condus de Tusk este „să lichideze cel mai mare partid de opoziţie”, a remarcat în acest timp fostul premier conservator Mateusz Morawiecki. „Când eşti obsedat, mergi la doctor, nu formezi un guvern”, a mai spus acesta despre actualul premier.

Oficiali polonezi au declarat anterior că şapte persoane au fost puse sub acuzare într-un dosar de deturnare de fonduri, iar Biroul Suprem de Audit (NIK) a notificat procurorii că Morawiecki însuşi s-ar putea să fi acţionat împotriva interesului public prin acordarea unor subvenţii municipalităţilor.

Te-ar mai putea interesa și
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, vocea și clipurile tale, noua monedă de schimb”
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, ...
În era aplicațiilor gratuite, moneda de schimb suntem noi înșine. O minimă lectură a termenilor devine un gest elementar de igienă digitală....
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Eficiența energetică scăzută a clădirilor este un factor-cheie al sărăciei energetice din România, iar gospodăriile ...
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice pentru investiții în regenerabile
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanţare în valoare totală de 62,54 de milioane ...
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda a pus capăt producţiei de energie electrică în termocentrale pe cărbune, iar Spania şi Italia urmează să ...