Doar 6% din români şi-au asigurat locuinţele
Conform datelor Comisiei Naţionale de Statistică, în România există aproximativ 8,4 milioane de locuinţe. ‘De la începutul anului 2012, numai 8% din totalul poliţelor de asigurare PAID au fost reînnoite. Probabil că oamenii nu au înţeles încă faptul că această poliţă se menţine prin reînnoire anuală. La nivel naţional, existau, la 31 ianuarie 2012, 508.252 de poliţe, dintre care 205.853 poliţe de tip A şi 302.399 de tip B, adică din chirpici. Nu pot face un profil al asiguratului român, nimic nu-l mai sperie, se pare, pe român. Legile se comentează peste tot, dar nu se pun în practică. Conform legii 260/2008, oamenii nu vor mai primi despăgubiri de la stat în cazul inundaţiilor sau al daunelor produse de actualele fenomene meteo. Autorităţile centrale şi locale nu s-au ocupat de punerea în practică a legii, sunt ocupaţi, se pare, cu campaniile electorale. Mai mult, conform statisticilor noastre, nicio şcoală, grădiniţă sau sediu de primărie nu are o poliţă de asigurare PAID. În ceea ce priveşte unităţile rezidenţiale deţinute de primării, numai 30-40 de primării, majoritatea din oraşe mici şi comune mari, au încheiat poliţe prin Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale’, ne-a precizat Marius Bulugea.
În mediul urban, la 31 ianuarie 2012, erau încheiate 220.126 poliţe, iar în cel rural 288.126 poliţe prin PAID. Cele mai multe, 27% erau în Muntenia, Moldova – 19%, Bucureşti – 12%, Dobrogea şi Transilvania – 9%. În Oltenia erau numai 7%, iar în Crişana 6% din totalul de poliţe PAID.
Numărul dosarelor de daună înregistrate pe perioada anului 2010-2011 este de 50, iar valoarea despăgubirilor acordate de 349.000 lei. În ceea ce priveşte dosarele de daună aferente lunii ianuarie 2012, există 10 dosare, valoarea despăgubirilor acordate reprezentând 19.600 lei.
Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) costă anual 10 euro sau 20 de euro, în funcţie de materialul de construcţie al locuinţei, pentru sume asigurate de 10.000 euro şi respectiv 20.000 de euro.