7.000 de locuinţe se vor livra, în 2019, în apropierea proiectelor office din Bucureşti. Analiştii aşteaptă dezvoltarea zonelor Bucur Obor şi Est
Cel mai bun raport între numărul de angajați care lucrează într-un proiect de birouri modern și numărul de locuințe programate spre livrare se întâlnește în zona Militari – Vest, de 8 la 1, în timp ce în zona Dimitrie Pompeiu – Pipera Sud este cel mai slab raport, de 110 angajați la fiecare apartament aflat în construcție.
„Majorarea constantă a veniturilor a determinat investitorii să construiască în zone aflate tot mai aproape de marile centre de afaceri din București. Astfel, ponderea segmentului middle market, reprezentat în principal de locuințe amplasate lângă un proiect de birouri, s-a triplat în ultimii ani, de la 17% în 2015 la 50,5% în acest an. Există însă premisele pentru atingerea unui echilibru între cerere și ofertă, în special în zone precum Barbu Văcărescu, Politehnică sau Timpuri Noi, ceea ce se traduce prin necesitatea unor planuri ale investitorilor mult mai temeinic realizate”, declară Andrei Sârbu, CEO SVN România.
În zona Barbu Văcărescu – Aviației, cel mai important pol de birouri din București, ar urma să fie livrate în acest an aproximativ 2.000 de unități locative, adică un raport de aproximativ 14 angajați la fiecare locuință livrată, dezvoltarea altor 4.000 de locuințe fiind planificată pentru perioada imediat următoare.
Creșterea semnificativă a suprafeței de birouri livrată în zona Grozăvești a făcut ca la fiecare 36 de angajați care lucrează în zonă să se afle doar o locuință programată spre livrare în 2019, în timp ce în zona Expoziției, un alt pol de birouri relativ nou pe piața bucureșteană, să existe doar 13 angajați la o locuință nouă programată spre livrare – cea mai mare parte a birourilor anunțate urmând a se livra în viitor.
Potențial ridicat pentru Expoziției, Grozăvești și Dimitrie Pompeiu
În plus, zonele Expoziției, Grozăvești și Dimitrie Pompeiu – care prezintă și cel mai slab raport, de 110 angajați la fiecare locuință nouă în construcție, au un potențial mai ridicat de dezvoltare pe segmentul rezidențial, ținând cont de stocul aproape inexistent de locuințe finalizate anterior de 1990.
„Deși ne dorim cu toții crearea unui stoc de locuințe destinate exclusiv închirierii, rapoartele disproporționate existente în acest moment în piață sunt sinonime cu o cerere constantă și absența unor disfuncționalități macroeconomice îî va determina pe investitori să dezvolte pentru a vinde. Pe termen scurt și mediu vom asista la o majorare a numărului de proiecte mixte, cu spații de birouri, comerciale și rezidențiale în aceeași investiție, precum și la creionarea unor viitori poli de dezvoltare, precum Bucur Obor sau zona de est a orașului”, completează Andrei Sârbu.
SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România, având operațional și un birou regional în Cluj – Napoca. Compania este lider pe segmentul rezidențial și unul dintre principalii jucători pe segmentul de property management. SVN Romania operează și o divizie de brokeraj de credite – SVN Romania | Credit & Financial Solutions.