Cei mai mulţi (40%) dintre cumpărătorii de apartamente de lux au optat pentru trei camere, conform studiului realizat de Nordis, iar 35% au ales patru sau cinci camere. Pe de altă parte, apartamentele cu 2 camere sunt cumpărate în special de investitori, acestea având preţuri mai mici, datorită suprafeţelor mai scăzute, dar şi pentru că au potenţial bun de închiriere, zonele de top fiind preferate de expaţi. Doar 5% din locuinţele cumpărate în 2014 în zonele de lux ale Capitalei au fost garsoniere.
În 2014, segmentul rezidenţial de lux din Bucureşti a fost primul care a dat tonul către dezvoltare, resimţindu-se o creştere atât a cererii, materializată într-o majorare cu circa 12% a numărului tranzacţiilor, cât şi a interesului investitorilor pentru demararea de proiecte imobiliare reprezentative.
‘2014 este primul an, după perioada de scădere din 2008, când dezvoltatorii imobiliari încep proiecte de valori mari, cu apartamente de lux la un nivel mai înalt de calitate decât cele construite în ultimii 3 – 4 ani, când au fost livrate puţine imobile noi, de dimensiuni mici, cu apartamente medium plus, adaptate cererii mai scăzute şi a presiunii preţului de achiziţie. Tendinţa de creştere din 2014 se va menţine şi în anul 2015, anul viitor fiind programate să înceapă încă două proiecte imobiliare care vor fi finalizate în 2017, care vor oferi spre vânzare peste 350 de apartamente de lux, cu amplasamente premium, pentru care preţul mediu de vânzare începe de la 1.500 euro + TVA pe metru pătrat construit’, spune Emanuel Poştoacă, manager general al Nordis.
În zona Kiseleff – Aviatorilor au fost începute mai multe proiecte premium, multe din ele gândite înainte de începerea crizei şi sistate în ultimii ani. Este vorba de mai multe imobile ce vor aduce în piaţă circa de 150 de apartamente de la 2 la 4 camere şi penthouse-uri. Se estimează că, în perioada 2015 – 2016, vor fi scoase la vânzare toate aceste apartamente şi vor fi începute şi alte proiecte noi.
În zona Floreasca există mai multe proiecte în derulare ce trebuie să ajungă la finalizare în 2015. În această zonă investiţiile au avut o tendinţă crescătoare încă de acum doi ani, datorită preţurilor mai mici ale terenurilor. În Floreasca, cererile sunt axate în mod egal pentru apartamente de 2, 3 şi 4 camere, cu suprafeţe mai mici faţă de proiectele din Kiseleff-Aviatorilor. Cererea pentru apartamente în această zona este în creştere.
În zona Dorobanţi – Primăverii au fost începute mai multe proiecte, majoritatea apartamentelor au fost gândite înainte de începerea crizei şi sistate în această perioadă. Multe din clădirile rezidenţiale aflate în proiect sunt de mică înălţime, exclusiviste, cu puţine apartamente mari şi finisaje foarte bune. În această zonă, majoritatea cererilor sunt pentru apartamente mari, de 3 şi 4 camere sau tip penthouse şi foarte puţine se îndreaptă către două camere.