77% dintre cetăţeni ar vota pentru rămânerea României în UE – sondaj

Economica.net
08 08. 2016
romania_67493489575645_13049900

Potrivit datelor IRES, 14% dintre cei chestionaţi ar vota împotrivă, 6% nu ar merge la vot, iar 2% ar fi indecişi cu privire la opţiunea lor.

Pe de altă parte, sondajul arată că 74% dintre cei intervievaţi consideră că România merge într-o direcţie greşită, iar 65% susţin că ieşirea Marii Britanii din UE va avea efecte mai degrabă negative pentru ţara noastră.

Studiul mai arată că românii nu cred în Brexit. 54% dintre subiecţi susţin că Marea Britanie nu va părăsi Uniunea Europeană în pofida rezultatului referendumului din 23 iunie, în timp ce 39% spun contrariul. De altfel, după cum relevă sondajul IRES, 64% dintre respondenţi afirmă că cei mai mulţi britanici ar vota pentru rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană dacă ar fi organizat un nou referendum pe acest subiect.

Totuşi, 53% dintre repondenţi s-au arătat de acord cu afirmaţia că Marea Britanie nu va avea pierderi majore după ieşirea din UE, ci pierderile vor fi pentru Europa.

Şapte din zece persoane, care au auzit de Brexit, sunt de părere că România ar trebui să accelereze procesul de integrare în Uniunea Europeană şi doar 16% cred că acest proces ar trebui să fie încetinit, arată IRES. Totodată, adaugă aceeaşi sursă, trei sferturi dintre persoanele intervievate îşi exprimă acordul cu ideea că este nevoie de un nou proiect european, în timp ce doar o cincime consideră că proiectul european ar trebui părăsit.

69% dintre participanţii la studiu cred că România are mai mult de câştigat prin integrarea în Uniunea Europeană. Potrivit sondajului, 90% dintre subiecţi sunt de părere că România trebuie să joace un rol activ în relansarea proiectului european, iar 93% consideră că ţara noastră trebuie să arate că este în continuare ataşată valorilor şi principiilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.160 de persoane de 18 ani şi peste. Tipul eşantionului a fost multistratificat, probabilist, reprezentativ la nivel naţional, sondajul având o eroare maximă tolerată de plus/ minus 2,9%.