80% dintre românii care folosesc magazine online cumpără de „afară”

Economica.net
16 05. 2012
internet_banking_84132900

Aproximativ 80% dintre românii care folosesc magazinele online cumpără din străinătate, a declarat Dan Bulucea, Country Manager Google pentru România.

„Cred că magazinele online românești ar trebui să se uite la ce fac bine magazinele online de afară. Amazon, eBay, nu contează, cert este că românii care folosesc e-commerce cumpără doar în proporție de 20% din România și restul din străinătate”, a declarat Dan Bulucea.

Country Manager-ul Google pentru România a făcut aceste declarații în cadrul RoNewMedia 6.0, eveniment dedicat online-ului și organizat la București. Printre participanți se numără nume precum Facebook, Google, Microsoft, Skype, MSN sau Yahoo.