82% din populaţia urbană a României era consumatoare de mezeluri, în 2015. Salamul şi cremwurştii pe lista preferinţelor
Potrivit reprezentantei Mercury Research, Ingrid Lambru, marketing director în cadrul companiei de cercetare, la nivelul anului 2015, din totalul consumatorilor ocazionali de mezeluri, 62% erau femei. De asemenea, 45% aveau peste 55 de ani, iar 33% aveau studii superioare.
Anul trecut, 82% din populaţia urbană a României era consumatoare de mezeluri, în scădere faţă de anul 2014, când 9 din 10 persoane consumau acest tip de produs.
În acelaşi timp, în 2015, în mediul urban, 4 din 5 români erau cumpărători de mezeluri, nivel similar cu cel înregistrat în anul precedent.
Conform cercetării, în ceea ce priveşte obiceiurile de cumpărare, consumatorul ocazional cumpără, în medie, de două ori pe lună mezeluri, în timp ce rezultatele la nivel naţional arată un indice de 5,9 ocazii pe lună.
Nu în ultimul rând, datele arată că, în 2015, un procent de 59% dintre consumatorii ocazionali de mezeluri au făcut cumpărături în comerţul modern, iar 26% în cel tradiţional.
Pe categorii de produse, salamul şi cremwurştii sunt preferate în detrimentul specialităţilor din carne sau al şuncii.
Mercury Research este cea mai mare companie independentă de cercetare de piaţă din România, prezentă pe plan local din anul 1994. Compania oferă servicii de cercetare cantitativă şi calitativă despre consumatori şi despre companii adaptate domeniilor, precum: bunuri de larg consum, financiar-bancar, IT&C, media, sănătate, industria auto sau social.