99 de trenuri sunt anulate joi în sudul şi estul ţării. Trenurile între Bucureşti şi Constanţa circulă în continuare cu locomotive Diesel
Situaţia de joi este mai gravă decât în zilele anterioare. Astfel, marţi au fost anulate doar 44 de trenuri, iar miercuri – 80.
„În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile oraşe, astfel încât să nu existe zone izolate. Menţionăm că circulaţia trenurilor va fi adaptată condiţiilor meteo extreme şi pe parcursul zilei de JOI. Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare pe raza Regionalelor Bucureşti, Galaţi, Constanţa”, a precizat compania de stat.
Cea mai gravă situaţie estte pe ruta Bucureşti – Constanţa, unde trenurile circă doar cu locomotive Diesel, din cauza pericolului formării sulurilor de zăpada.
Compania a programat, joi, o cinci curse între Bucureşti şi Constanţa şi retur.
„Aşa cum s-a întâmplat zilele anterioare, şi astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren”, a precizat CFR Călători.
Pentru companie, proiritatea este de a asigura călătorilor un transport fără riscuri şi de a realiza legături între marile oraşe pe magistrale.
CFR Călători avertizează, totuşi, că unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie.