Ungurii de la MOL au cumpărat zăcămintele din Norvegia ale companiei Ithaca

Grupul energetic MOL din Ungaria a achiziţionat zăcămintele norvegiene ale companiei Ithaca Energy, pentru 60 de milioane de dolari, marcând intrarea MOL pe piaţa energiei din Norvegia, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 24 apr. 2015, 10:58
Ungurii de la MOL au cumpărat zăcămintele din Norvegia ale companiei Ithaca

Afacerile Ithaca din Norvegia includ 14 licenţe în sectorul norvegian al Mării Nordului, trei dintre ele fiind operaţionale. Dacă lucrările de explorare vor indica zăcăminte importante, Ithaca va obţine un bonus de până la 30 milioane de dolari, în funcţie de importanţa descoperirii, au anunţat vineri cele două companii.

Ithaca, care a achiziţionat zăcămintele norvegiene cu ocazia preluării firmei Valiant Petroleum în 2003, va utiliza câştigurile pentru a-şi plăti datoriile, scrie Agerpres.

MOL îşi extind în mod active portofoliul din Marea Nordului, cea mai recentă tranzacţie în acest sens fiind achiziţionarea a şase licenţe de la Premier Oil, pentru 130 milioane de dolari, iar acordul cu Ithaca va marca intrarea companiei pe piaţa energiei din Norvegia.

Tranzacţia ar urma să se finalizeze în trimestrul trei din 2015.

MOL, care are rafinării în Europa Centrală şi operaţiuni de explorare şi producţie în Ungaria, Croaţia, Rusia, Kurdistan, Pakistan şi în alte regiuni, a achiziţionat în 2013 participaţii în zăcăminte offshore din Marea Nordului.

Până în 2018, compania vrea să-şi majoreze producţia la 170.000 – 180.000 barili pe zi, de la 104.000 barili pe zi în prezent. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, MOL a alocat în 2015 aproape un miliard de dolari pentru cheltuieli de capital pe segmentul de explorare şi producţie.

Grupul MOL operează o reţea de peste 1.700 de benzinării în regiunea Europei Centrale şi de Est. În România, MOL deţine locul al patrulea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, după Petrom, Rompetrol şi Lukoil.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...