BCE va finanţa creditorii eleni atât timp cât rămân solvabili – Mario Draghi

Creditorii eleni se pot baza în continuare pe finanţarea de urgenţă de la Banca Centrală Europeană (BCE) atât timp cât rămân solvabili şi au garanţii adecvate, a afirmat vineri preşedintele BCE, Mario Draghi, la o conferinţă de presă, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 24 apr. 2015, 11:55
BCE va finanţa creditorii eleni atât timp cât rămân solvabili - Mario Draghi

BCE a majorat la 75,5 miliarde de euro plafonul liniei de finanţare de urgenţă ce poate fi acordată creditorilor eleni, după ce, la începutul acestui an, instituţia a încetat să mai accepte obligaţiuni greceşti drept garanţii pentru creditele acordate băncilor comerciale, ceea ce înseamnă că sarcina finanţării băncilor greceşti a căzut pe Banca Centrală a Greciei. Cu toate acestea, BCE păstrează controlul, în condiţiile în care împrumuturile de care băncile greceşti pot beneficia prin intermediul finanţării de urgenţă (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE, Agerpres.

‘Finanţarea de urgenţă va continua să fie acordată creditorilor eleni atât timp cât rămân solvabili şi au garanţii adecvate. Ţinând cont de fragilitatea actualei situaţii, de ieşirile masive din depozite şi de negocierile în desfăşurare, randamentele obligaţiunilor suverane au ajuns recent la cel mai ridicat nivel din 2012. Cu cât mai mari sunt randamentele, cu atât mai mare este volatilitatea’, a avertizat şeful BCE.

În mod normal, băncile greceşti îşi asigură necesităţile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană (BCE), însă creşterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea. Finanţarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.

Miniştrii de finanţe din zona euro se vor întâlni în 24 aprilie, la Riga, pentru a analiza situaţia din Grecia. Autorităţile de la Atena şi creditorii săi internaţionali încearcă în continuare să ajungă la un acord care să permită deblocarea unor noi ajutoare în schimbul unor reforme.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...