Criza din Grecia va scumpi şi mai mult francul elveţian – Banca Naţională a Elveţiei

Banca Națională a Elveției (SNB) şi-a avertizat acționarii că incertitudinea privind criza datoriilor Greciei ar putea creşte valoarea francului elveţian, De asemeni, SNB se arată dispusă să intervină pe piețele valutare, pentru a diminua puterea prea mare a mondei sale, potrivit Reuters. O monedă prea puternică face deservicii ţări sale prin scăderea valorii exporturilor.
Economica.net - Dum, 26 apr. 2015, 21:04
Criza din Grecia va scumpi şi mai mult francul elveţian - Banca Naţională a Elveţiei

„Evoluțiile recente arată că puterea francului elvețian poate creşte temporar ca răspuns la creşterea incertitudinii privind problema datoriilor din Grecia”, a declarat preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), Thomas Jordan, într-un discurs citat de Reuters şi pregătit pentru reuniunea acționarilor băncii.

SNB este o societate pe acţiuni lisată la bursă, 55% din capital fiind deţinut de instituţii publice administrative (cantoanele, bănci cantonale, etc.).

Deja din Grecia au plecat sute de miliarde de euro, şi o parte din aceşti bani caută conversia în valute mai sigure, pentru că nu au dispărut temerile privind problemele pe care o încetare de plăţi a Greciei le-ar putea crea monedei europene.

Francul elveţian este considerat un refugiu clasic al banilor în situaţii tulburi.

Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB) a mai spus că instituţia sa va rămâne activă pe piața valutară, după caz, în scopul de a diminua întărirea francului elveţian (CHF), pe care îl consideră supraevaluat „în mod semnificativ”. Ca urmare, SNB se așteaptă la o slăbire a CHF de-a lungul timpului.

În 15 ianuarie, SNB abandonat brusc plafonarea cursului CHF la 1,20 franci pentru un euro, provocând o amplă creștere a monedei, respectiv a îngrijorăriii elveţienilor privind exporturile ţării lor. Cotaţia actuală, la care preşedintele SNB consideră că francul elveţian este supraevaluat este de 1,03 CHF / euro.

Plafonul a fost înlocuit cu introducerea unor rate de dobândă negative și cu taxarea depozitelor mari la banca centrală. „În cazul în care economia globală își revine în continuare și creșterea economică în zona euro se dovedeşte robustă, această situație nesatisfăcătoare se va schimba”, a  mai spus Jordan, citat de Reuters.

Costul menţinerii plafonului s-ar fi ridicat la 100 de miliarde de franci (105 miliarde dolari), numai în luna ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...