Grecii încep să mănânce din ultimele rezerve ale instituţiilor publice

Parlamentul grec a votat vineri seară un decret controversat ce face obligatoriu transferul rezervelor de fonduri ale organismelor publice şi autorităţilor locale către Banca centrală a ţării pentru a face faţă dificultăţilor financiare ale statului, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - sâm, 25 apr. 2015, 05:30
Grecii încep să mănânce din ultimele rezerve ale instituţiilor publice

Actul a fost adoptat doar de majoritatea guvernamentală de deputaţi ai coaliţiei de stânga SYRIZA şi micului partid naţionalist Anel, cu 156 de voturi contra 104.

În timpul unei şedinţe furtunoase, partidele de opoziţie, în special de dreapta şi socialist, au calificat decretul drept „anticonstituţional” şi au acuzat guvernul că tărăgănează negocierile cu creditorii, UE şi FMI, cu riscul de a aduce vistieria statului „în impas”.

Măsura adoptată este destinată să acopere „nevoile de urgenţă ale statului, care se ridică la trei miliarde de euro pentru următoarele 15 zile”, stipulează decretul.

Acest transfer obligatoriu al rezervelor de fonduri de la circa 1.400 de organisme publice (spitale, universităţi etc) şi autorităţi locale ar trebui să ajungă la 1,5 miliarde de euro, potrivit estimărilor guvernului, dar cotidianul liberal Kathimerini a declarat vineri că ar fi vorba doar de 400 milioane de euro.

Anunţul acestei măsuri la începutul săptămânii a provocat furia opoziţiei şi reprezentanţilor organismelor vizate, în special autorităţile locale, care au acuzat guvernul că intervine în gestionarea fondurilor lor, în timp ce Constituţia le garantează independenţa.

Georgios Patoulis, preşedintele Uniunii primarilor din Grecia şi primar în Maroussi, o suburbie din nordul Atenei, a cerut guvernului „să clarifice cât timp va dura acest transfer şi ce mecanism va asigura finanţarea administraţiilor publice”.

„Plasarea acestor bani este absolut sigură şi nu există niciun motiv ca primarii, consilierii regionali şi universităţile să nu facă astfel de transferuri către Banca Greciei”, a răspuns ministrul adjunct de finanţe Dimitris Mardas.

Sindicatul medicilor din Atena a denunţat de asemenea această decizie „care vine într-un moment când fondurile spitalelor sunt pe terminate”.

Atena se confruntă cu probleme de lichidităţi din cauza stagnării negocierilor cu creditorii ei, UE şi FMI, şi întârzierii plăţii ultimei tranşe de împrumut de 7,2 miliarde de euro.

Niciun acord nu a fost obţinut vineri la Riga la reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro (Eurogrup), după două lungi luni de negocieri, aminteşte AFP.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...